LA MINE-N CARTIER

INCENDIU violent în Capitală. Patru case, afectate. FOTO

UPDATE: Incendiul a fost lichidat în jurul orei 10.35, la aproximativ o oră şi jumătate de la declanşarea lui.

Potrivit primelor informații primite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), incendiul a izbucnit în această dimineață la o casă din Sectorul 5, pe strada Surănești. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă, fiind înregistrată dagajare mare de fum. În total, patru case au fost afectate de incendiu, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, existând pericol de propagare la locuințele din jur din cauza faptului că imobilele sunt foarte apropiate între ele. 

Pentru intervenție au fost mobilizate în prima fază 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 echipaj de descarcerare și o Ambulanță SMURD. Ulterior, numărul echipajelor de stingere a fost suplimentat la opt. 

Deocamdată nu se cunosc cauzele incendiului și nici numărul victimelor. O femeie a suferit atac de panică fiind în grija medicilor. Femeia este conștientă și se află sub supravegherea echipajului SMURD sosit la fața locului. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button