Incendiu în BUCUREŞTI. Patru case au ars, alte două au fost afectate

de:
12 mart. 2017
1 Afișari
 Incendiu în BUCUREŞTI. Patru case au ars, alte două au fost afectate

Incendiul, care a avut loc pe Strada Buneşti, în apropiere de Şoseaua Chitilei, s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi, menţionează reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.

Patru locuinţe au ars în proporţie ridicată, la nivelul acoperişului sau în interior, iar alte două au fost afectate uşor (ferestre sparte, tencuială degradată), potrivit pompierilor, care precizează că una dintre case avea şi etaj. La stingerea incendiului, care a durat aproximativ trei ore, au luat parte opt autospeciale, mai arată ISU Bucureşti-Ilfov. 

Incendiul a fost stins după aproximativ trei ore. Vântul puternic a influentat propagarea incendiului, am mai spus reprezentanţii ISU. 

Cookies