Un depozit de lemne din cartierul Berceni din București a fost cuprins de flăcări, noaptea trecută. 10 autospeciale au fost alertate.
Incendiul s-a manifestat cu flacără și degajări de fum la o stivă de materiale, mai exact lemne, pe o suprafață de 50 de metri pătrați, scrie Antena3.ro. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dealul Spirii București-Ilfov a transmis, joi noapte, următoarele:
Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o hală situată pe Șoseaua Berceni din sectorul 4.
Incendiul se manifestă cu flacără și degajări de fum la o stivă de materiale (lemne), pe o suprafață de aproximativ 50 mp. S-a realizat un dispozitiv circular de intervenție în vederea localizării și lichidării incendiului.
Alertate 10 autospeciale de stingere, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD.
Misiunea este în dinamică, revenim cu date.
În seara zilei de 1 decembrie, un incendiu a izbucnit în Sectorul 5 al Capitalei. Patru case au fost cuprinse de flăcări, iar două persoane au suferit atacuri de panică.
Pompieri din cadrul ISU București – Ilfov au intervenit pentru lichidarea incendiului.
Incidentul s-a petrecut pe Intrarea Herești din Sectorul 5 și au fost afectate 4 locuințe.
Potrivit Libertatea.ro, incendiul s-a manifestat la nivelul acoperișurilor pe o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați. În podurile locuințelor erau depozitate materiale combustibile, ceea ce a întreținut arderea.
La fața locului s-au deplasat 11 autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, două autospeciale de intervenție și salvare la înălțime și o ambulanță SMURD.
Ulterior, suprafața arsă s-a extins la 400 mp, iar incendiul a fost localizat, potrivit informațiilor transmise de ISU B-IF.
Două persoane au avut atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale, însă nu au fost transportate la spital.
Te-ar mai putea interesa și: