ARHIVA B365

INCENDIU de proporţii la groapa de gunoi Glina

Incendiul izbucnit, duminică după-amiază, la groapa de gunoi de la Glina, care a cuprins o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, a fost localizat.

În urma incendiului, a fost degajată o cantitate mare de fum, dar nu se pune problema evacuării populaţiei din zonă, informează news.ro.

„Incendiul a cuprins toată groapa, împrejurul gropii, dar şi pereţii acesteia. La faţa locului, s-au deplasat opt autospeciale ISU, iar de la Primăria Glina au fost trimise două buldoexcavatoare”, a spus Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov.

El a precizat că, în urma incendiului, a fost sesizată Garda de Mediu.

„Am sesizat Garda de Mediu, s-a degajat mult fum, dar nu s-a pus problema evacuării populaţiei din apropierea gropii de gunoi”, a mai spus Daniel Vasile.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button