Incendiatorul maşinii lui Miţă de la Bere Gratis, „urmaşul lui Ștefan cel Mare”, arestat preventiv

de:
02 aug. 2011
1 Afișari
Incendiatorul maşinii lui Miţă de la Bere Gratis,

Procurorii au dispus, luni, începerea urmăririi penale şi reţinerea lui Cornel Cernoschi, care a recunoscut faptul că a incendiat maşina solistului formaţiei Bere Gratis, în dimineaţa zilei de luni, potrivit unui comunicat de presă de marţi al Ministerului Public.

Astfel, acesta a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 1 cu propunere de arestare preventivă, cererea procurorilor fiind admisă de instanţă. Aceasta a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.

Maşina solistului formaţiei Bere Gratis, Mihai Georgescu, a fost incendiată luni dimineaţă pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei, un bărbat care a revendicat fapta motivând o datorie veche fiind audiat de poliţiştii Secţiei 5.

Un bărbat a sunat la 112, luni dimineaţă, în jurul orei 6.20, pentru a anunţa că o maşină a fost incendiată în faţa blocului său, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca. Bărbatul, alături de alţi vecini, a ieşit iniţial afară şi a încercat să stingă incendiul, însă nu a reuşit, astfel că a chemat pompierii.

La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti şi poliţişti de la Secţia 5. De asemenea, vecinii au anunţat proprietarii maşinii, care din locuinţa lor nu aveau acces vizual la parcare.

Potrivit reprezentanţilor ISU, incendiul ar fi fost provocat cu intenţie, fiind posibil ca răufăcătorii să fi turnat şi benzină pe autoturism.

În acelaşi timp, Cornel Cernoschi a mers la un post de televiziune şi a revendicat fapta, motivând o datorie maiveche pe care solistul de la Bere Gratis ar fi avut-o la el. Tânărul a devenit cunoscut cu un an în urmă cândsusţinea că este urmaşul lui Ştefan cel Mare şi revendica Moldova.

Mihai Georgescu spune, într-o declaraţie remisă MEDIAFAX, că nu are nicio datorie faţă de cel care i-a incendiat luni dimineaţă autoturismul şi că este convins că autorităţile îşi vor face datoria cum se cuvine.

„Nu îi sunt dator niciun leu acestui om. Acest individ a fost plătit de mine personal până la ultimul bănuţ pentru lucrarea pe care a făcut-o. Cu toate acestea, a continuat să pretindă bani şi să mă ameninţe”, a declarat solistul Mihai Georgescu.

„Sunt convins că poliţia şi parchetul îşi vor face datoria şi incendiatorul va fi pedepsit. Gestul său este nu doar un act de distrugere, ci şi o ameninţare gravă la adresa familiei mele”, a mai spus Mihai Georgescu.

Cookies