ARHIVA B365

Încasările de la meciul de rugby România-Tonga, donate unui jucător bolnav

Sione Vaiomounga, jucător de rugby din Tonga, este bolnav de insuficiență renală, iar banii rezultați din vânzarea biletelor la meciul programat pe 5 septembrie pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală îl vor ajuta pe jucător să își revadă familia după o pauză de peste un an, potrivit Agerpres.

Sportivul a fost diagnosticat cu insuficiență renală în 2014, activitatea sa fiind, de atunci, oprită.

Federația Română de Rugby a decis donarea încasărilor de la acest meci pentru ca sportivul să primească cele mai bune îngrijiri: ”Situația materială a cetățenilor tongani în genere, și a familiei sale în special, nu le permite călătorii în străinătate, iar medicii consideră că revederea cu cei dragi îl va ajuta pe Sione în recuperarea sa”, se arată în comunicatul FRR, citat de Agerpres.

”Rugbyul înseamnă echipă, iar echipa simbolizează solidaritate. Indiferent de nație, avem în comun pasiunea pentru rugby și tot ceea ce reprezintă el. Este firesc să-i sprijinim pe cei care au nevoie, exact cu ceea ce au nevoie, așa că ne-am unit forțele, ca într-o familie rugbystică, pentru a aduce o altă familie, cea adevărată, alături de un sportiv. Așteptăm suporterii în număr cât mai mare la stadion, acum au un motiv în plus să vină să-i vadă pe ‘Stejari’ în ultima confruntare înaintea plecării la cea mai importantă competiție a mapamondului”, a declarat președintele FRR, Haralambie Dumitraș, potrivit sursei citate.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button