ARHIVA B365

Încă un pasaj subteran în Bucureşti: la Piaţa Sudului. VEZI AICI DETALIILE PROIECTULUI

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat miercuri proiectul de construire al unui nou pasaj subteran, la Piaţa Sudului. Pentru acest proiect, Primăria va solicita o finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, urmând să suporte de la buget doar cheltuielile neeligibile şi valoarea TVA.

Pasajul subteran se va realiza pe direcţia Calea Văcăreşti – Str. Niţu Vasile şi va avea o lungime de 356 de metri, din care rampa spre Văcăreşti, 111 metri, iar rampa spre Niţu Vasile 85 de metri. Lungimea în subteran va fi de 85 de metri. Înălţimea liberă a pasajului subteran va fi de 5 metri.

Rampa spre Niţu Vasile va fi o rampă unică având câte două benzi de circulaţie pe sens, cu deschidere de 15,8 m, în care se include o parte carosabilă în lăţime de 14 m (4 benzi de circulaţie: câte două pe fiecare sens), un separator de trafic de 0,8 m şi două trotuare de gardă pe margini, cu latimea de 0,5 m fiecare.

Rampa spre Calea Văcăreşti va fi formată din două rampe independente, câte una pe fiecare sens de circulaţie în parte, cu deschiderea de 8,0 m, fiecare rampă, având partea carosabilă de 7,0 m (2 benzi de circulaţie) şi câte două trotuare de gardă avand latimea de 0,5 m fiecare.

Primăria estimează că lucrările vor începe anul viitor, urmând să dureze 24 de luni, până în 2013. Valoarea totală a proiectului este de 128.563.163 lei (30.420.601 euro) cu tot cu TVA. Partea neeligibilă a proiectului, pentru care se va plăti din bugetul Primăriei, este de 5.269.035 lei, iar TVA, pe care o va plăti tot primăria, este de 24.883.193 lei. În acelaşi proiect sunt incluse pasajele pietonale subterane aferente, iar costurile mari sunt explicate de primărie prin lucrările de deviere a canalizării. De asemeni, vor fi asigurate patru benzi de sens în giratoriul Calea Văcăreşti – Şoseaua Olteniţei -Niţu Vasile. Puteţi citi aici hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, incluzând sumele alocate proiectului.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button