România are, de ani de zile, cel mai mare număr de morți în accidente rutiere din UE raportat la numărul de locuitori. În dimineața asta, undeva în jurul orei 07:00, alți 7 oameni au murit într-un singur accident rutier. Unul grav, produs în zona localității Sârca din județul Iași.
Un autocamion, o ambulanță și un autoturism au fost implicate în coliziunea în urma căreia au murit șapte oameni. O altă persoană este resuscitată, potrivit reprezentaților ISU Iași. În ambulanță era o femeie gravidă. Conform informațiilor de până acum aceasta este stabilă însă nu a dorit să meargă la spital și a fost preluată de familie. Șoferul ambulanței și asistenta au suferit și ei leziuni dar sunt stabili în acest moment.
În autocamion se afla o persoană, în autoutilitară erau șase persoane, iar în Ambulanță erau trei oameni.
A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și pentru vătămare corporală din culpă potrivit Antena 3. Vinovatul pentru acest accident ar fi șoferul camionetei care ar fi depășit într-o curbă. Acesta a intrat în ambulanță și mai apoi în autoturismul care circula regulamentar.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că accidentul s-a produs pe DN 28 Iași-Târgu Frumos, în zona localității Sârca, județul Iași, într-o curbă.
Potrivit primelor date, 9 persoane au suferit leziuni. (…) Acționează acolo echipaje medicale și echipele de descarcerare.”, se spunea în comunicatul inițial al Poliției Române.
Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un fir.
Un raport al Poliției Române arăta, de exemplu, că numai în perioada 01.01 – 15.03.2021 – adică în mai puțin de primele trei luni ale anului trecut – În România s-au inregistrat 774 de accidente grave de circulație), in urma cărora 290 de persoane au murit, iar 587 au fost rănite grav
În statisticile Poliției Române, lista primelor cauze ale accidentelor rutiere arată așa:
Știre in curs de actualizare