Încă o vedetă a trustului Pro gafează grav pe Facebook. Olivia Steer, despre bolnavii de cancer

de:
11 feb. 2014
8 Afișari
Încă o vedetă a trustului Pro gafează grav pe Facebook. Olivia Steer, despre bolnavii de cancer

„Cancerul e ca norocul. Şi-l face omul cu mînă lui”, a scris, marţi, pe Facebook, Olivia Steer, prezentatoarea emisiunii „Doamne de poveste” de la Acasă TV.

După ce a postat această declaraţie, vedeta trustului Pro a stârnit un val de critici la adresa ei. Printre cei care au fost revoltaţi de postarea Oliviei Steer se numără şi jurnalista Realitatea TV, Oana Dobre.

Ulterior, după câteva ore, vedeta trustului Pro a şters postarea sa de pe reţeaua de socializare. De asemenea, şi postarea jurnalistei Oana Dobre a fost ştearsă de pe contul ei de Facebook, după ce a fost reportată.

Olivia Steer a mai făcut aceeaşi declaraţie şi într-un interviu pentru Formula As. „Eu, în familie, am avut două cazuri de cancer: tatăl meu a murit din pricina acestei boli, acum mai bine de şase ani, iar sora mea, acum trei ani. (…) Însă, citind şi tot citind, am ajuns la concluzia că, de fapt, cancerul e ca norocul: şi-l face omul cu mâna lui„, a declarat Olivia Steer pentru Formula As.

Vedeta nu a luat în calcul faptul că multe cazuri de cancer sunt declanșate de factori genetici sau de factori independenți de voința celor afectați.

Aceasta nu este prima gafă a unei vedete a trustului Pro. Pe 28 ianuarie, Mircea Solcanu a postat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj extrem de dur adresat familiei lui Ionuţ Anghel, băieţelul ucis de câini. După o săptămână, Mircea Solcanu a fost dată afară de la Acasă TVReprezentanţii postului TV au precizat atunci că Solcanu a fost cel care şi-a dat demisia în semn de regret pentru mesajul dur postat pe Facebook, la adresa familiei lui Ionuț Anghel.

Cookies