Încă o tânără, victimă de la Colectiv, a murit. Bilanț – 57 de morți

de:
19 nov. 2015
1 Afișari
Încă o tânără, victimă de la Colectiv, a murit. Bilanț - 57 de morți

Este vorba de o tânără ce se afla de trei săptămâni în stare gravă. Ea fusese transferată de la spitalul Sf. Ioan la Spitalul de Urgență pentru Chirurgie PLastică și Reparatorie și Arsuri București, anunță Digi 24. 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Adrian Stănculea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că joi a decedat o pacientă care fusese transferată de la Spitalul „Sfântul Ioan”.

Potrivit unor surse medicale, miercuri a fost transferată de la Spitalul „Sfântul Ioan” la Spitalul de Arşi Ana Albu (37 de ani). Tânăra a fost internată în 30 octombrie, după incendiul din clubul Colectiv, la Spitalul „Sfântul Ioan”, în stare gravă, cu arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii.

În urma incendiului din clubul Colectiv au decedat la faţa locului 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În 20 de zile de la tragedie au decedat alte 30 de persoane, numărul victimelor ajungând, joi, la 57.

Încă opt răniți din infernul de la Colectiv se află în stare critică, iar încă cinci în stare gravă. 30 de pacienți au fost transferați peste hotare. 

Cookies