Încă două decese în rândul pacienților de la Matei Balș. Bilanțul deceselor a ajuns la 14

06 feb. 2021
19 Afișari
Încă două decese în rândul pacienților de la Matei Balș. Bilanțul deceselor a ajuns la 14

Ministerul Sănătății a anunțat sâmbătă încă două decese în rândul pacienților de la Matei Balș, numărul celor decedați în urma incendiului de la Pavilionul V ajungând, astfel, la 14.

Încă două decese în rândul pacienților de la Matei Balș, unde Pavilionul V a fost cuprins de flăcări săptămâna trecută.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta multiple afecțiuni asociate.

În al doilea caz, este vorba despre un bărbat în vârstă de 91 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr Victor Babeș”. Pacientul, care se afla în secția de ATI, a fost diagnosticat cu o formă severă SARS COV-2 și avea comorbidități.

În ambele cazuri, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului, precizează Ministerul Sănătății.

În pavilionul afectat de incendiu se aflau 102 pacienţi. 53 au fost transferaţi în mai mult de 10 spitale din Capitală.

Procurorii şi poliţiştii criminalişti au terminat, vineri, cercetarea la faţa locului la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş„, iar în cauză va fi dispusă efectuarea unei expertize tehnice de către INCD INSEMEX Petroşani, în vederea stabilirii cauzelor incendiului.

Cookies