ARHIVA B365

Inaugurarea Pasajului Basarab, amânată din nou

Primarul a declarat, sâmbătă, că una dintre cerinţele proiectantului este aceea de a se realiza teste de rezistenţă şi cu tramvaie, nu doar cu maşini. „Nu îl inaugurăm până nu se termină de montat linia de tramvai şi nu facem toate probele. Nu vreau să tai o panglică doar de dragul de a o tăia”, a afirmat primarul general Sorin Oprescu, citat de NewsIn.ro, fără a mai preciza însă o dată exactă la care şoferii bucureşteni vor putea tranzita podul Basarab.

Reprezentanţii municipalităţii au mai precizat că pasajul va fi dotat cu senzori de cutremur şi de trafic. Senzorii de cutremur vor transmite avertizări cu circa 40 de secunde înainte ca o undă seismică mare să ajungă în Bucureşti, iar cei de trafic vor oferi informaţii cu privire la numărul de maşini aflate pe podul pasajului şi la timpul necesar pentru traversarea acestuia.

Prezent la vizita de lucru, şeful Institutului de Fizica Pământului – Gheorghe Mărmureanu a precizat că podul Basarab este proiectat să reziste la un cutremur de 7,5 grade pe scara Richter.

Construit pentru a fluidiza traficul, pasajul suprateran Basarab va face legătura între bulevardul Nicolae Titulescu, în apropierea Gării de Nord şi bulevardul Vasile Milea, existând şi bretele de legătură cu Şoseaua Grozăveşti.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button