BAZAR

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI (ISPAŞUL), sărbătorită pe 21 MAI, în 2015. TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE ISPAŞ

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI (ISPAŞUL), sărbătorită pe 21 MAI, în 2015. TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE ISPAŞ: 

De ÎNĂLŢAREA DOMNULUI, in unele zone ale tarii, se leaga frunze de nuc peste brau, pentru ca Mantuitorul le-ar fi purtat in momentul Inaltarii. In alte zone, fetele si feciorii se duc in padure sa culeaga frunze de alun cu care fac vraji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tamaduitoare.

Se zice ca Cerurile sunt deschise de la Pasti pana la Inaltare, iar cei care mor in aceasta perioada nu mai trec prin Judecata de Apoi si ajung direct in Rai.

De ÎNĂLŢAREA DOMNULUI se fac pomeni si se impart pentru morti, in special branza, ceapa verde, paine calda si rachiu. Casele si mormintele se impodobesc, in unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leustean.

Femeile nu imprumuta sare si nu dau foc din casa, pentru ca altfel toata casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smantana. O vorba din batrani spune ca pentru a avea recolta bogata, semanatorile se fac pana in ziua de Inaltare, scrie Sfatulparintilor.ro

Pe 21 mai sunt sărbătoriți și SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA. VEZI AICI TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE „CONSTANDINUL PUILOR”

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI (ISPAŞUL), sărbătorită pe 21 MAI, în 2015. TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE ISPAŞ: 

Potrivit cărţii biblice „Faptele Apostolilor”, Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor, timp de 40 de zile, după care, în prezenţa lor, s-a înălţat la cer. În acel moment Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt.

ÎNĂLŢAREA este amintită în „Simbolul Apostolic” şi în „Crezul” niceo-constantinopolitan. Începând din secolul al IV-lea, Înălţarea este celebrată atât în Răsărit, cât şi în Apus, la 40 de zile după Paşti, întotdeauna într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era prăznuit de Rusalii.

Potrivit tradiţiei, locul de pe care Mântuitorul Hristos s-a înălţat la cer este situat la Ierusalim pe Muntele Măslinilor. Micuţa capela rotundă de acolo păstrează încă o piatră imprimată cu urma piciorului lui Hristos Capela Înălţării Domnului este un loc de închinăciune, atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI (ISPAŞUL), sărbătorită pe 21 MAI, în 2015. TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE ISPAŞ: 

De Înălţarea Domnului, Biserica Ortodoxă Română (BOR) face praznic de pomenire a eroilor. În toate lăcaşurile de cult din ţară şi străinătate ale BOR sunt pomeniţi eroii – ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile – care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Totodată, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.

De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli.

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI (ISPAŞUL), sărbătorită pe 21 MAI, în 2015. TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE ISPAŞ: 

La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”.

Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.

Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai.

În anumite zone se ţin Moşii de Ispas, iar casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevarat s-a înălţat!”.

ÎNĂLŢAREA DOMNULUI (ISPAŞUL), sărbătorită pe 21 MAI, în 2015. TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE ISPAŞ: 

In ziua de Ispas nu se da din casa foc si sare. Cine da foc va avea cearta si-i va merge rau in casa tot anul. Cine da sare nu va mai avea lapte gras de la vaci, pentru smantana.

De sarbatoarea Inaltarii Domnului noi, romanii, ii cinstim si pomenim pe eroii si martirii neamului, care si-au dat viata pentru apararea si intregirea tarii, pentru dreptate si adevar.

Conform unei legende populare, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi şi liniştiti, dar caii şi-au cam dat în petec. Atunci Maica Domnului a zis ca acei cai să nu fie sătui decât în joia din săptămâna a şasea de după Paşti, căreia i s-a spus şi „Paştele Cailor”.

TRADIŢII de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA şi obiceiuri de „CONSTANDINUL PUILOR”- 21 MAI 2015: Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi de credincioşi pe 21 mai. Această zi coincide totodată cu o sărbătoare populară, respectată pentru bogăţia recoltelor.

TRADIŢII de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA şi obiceiuri de „CONSTANDINUL PUILOR”- 21 MAI 2015:

Pe 21 mai îi sărbătorim pe SFINŢII CONSTANTIN ŞI ELENA, cei „întocmai cu apostolii”. De asemenea, conform calendarului popular, în această zi avem şi o sărbătoare dedicată păsărilor de pădure, numită Constantin Graure sau Constandinul Puilor, după cum informează volumul Tradiţii şi Obiceiuri Româneşti, coordonat de editura Flacăra.

Se spune că păsările de pădure, după ce şi-au dezlegat glasul la Vlasie, s-au împerecheat şi şi-au construit cuiburile la Dragobete, în această zi îşi învaţă puii să zboare. Pentru preîntâmpinarea pagubelor aduse holdelor şi strugurilor de către păsările cerului, în special de grauri, mulţi podgoreni nu lucrau în zilele dedicate păsărilor. În sudul României, ziua de Constandinul Puilor era considerată ultima zi în care se mai putea semăna porumbul, ovăzul şi meiul. Tot ce se semăna după această zi, se usca. Se mai spune că aceluia care lucrează în această zi i se ard bucatele pe câmp.

Pe 21 mai este și ÎNĂLŢAREA DOMNULUI (ISPAŞUL). VEZI TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE ISPAŞ

TRADIŢII de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA şi obiceiuri de „CONSTANDINUL PUILOR”- 21 MAI 2015:

În ziua de Constantin și Elena, există o serie de obiceiuri și superstiții, care fac referire la vara ce urmează să-și facă apariția, și anume: mulți agricultori nu lucrează, pentru a evita pagubele aduse holdelor de păsările cerului, în unele regiuni ale țării este ultima zi în care se mai poate semăna porumb, ovăz și mei, deoarece, în popor, se vorbește că tot ce se seamănă după această zi se va usca, podgorenii respectă ziua de Constantin Graur în ideea că, dacă vor munci, graurii le vor distruge strugurii.

Ziua de SFINŢII CONSTANTIN ŞI ELENA este ziua în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele și cine le va păzi pe timpul pășunatului, femeile, pentru a alunga duhurile rele și necurate, tămâie și stropesc cu aghiasmă, pentru a se apăra de forțe malefice, țăranii aprind un foc mare și stau în jurul lui, prin acest foc obișnuiesc să treacă și oile, pentru a fi ferite de rele pe timpul cât vor sta la stână.

TRADIŢII de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA şi obiceiuri de „CONSTANDINUL PUILOR”- 21 MAI 2015:

Datorită SFINŢILOR ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman, perioada în care au domnit fiind cunoscută ca „Epoca de aur”.

Cercetători sunt de părere că deciziile împăratului Constantin în favoarea creştinismului s-au datorat mai ales mamei sale, Elena, care, „cu mână de fier şi credinţă tare”, s-a aflat în permanenţă în umbra unicului său fiu.

TRADIŢII de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA şi obiceiuri de „CONSTANDINUL PUILOR”- 21 MAI 2015:

Cine au fost SFINŢII CONSTANTIN ŞI ELENA:

SFÂNTA ELENA s-a născut în provincia Bitinia, ca fiică a unui hangiu. Ea s-a căsătorit în anul 270, când avea 16 ani, cu generalul roman Constanţiu Chlorus, iar în 272 l-a născut pe Constantin, în localitatea Naissus (în Serbia de astăzi).

În 293, împăratul Diocleţian i-a poruncit lui Constanţiu să divorţeze şi l-a numit Cezar pentru Imperiul Roman de Apus. În această calitate, el s-a căsătorit cu Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximian, cu care a avut încă şase copii. SFÂNTA ELENA nu s-a recăsătorit şi a trăit în umbră, departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său, pe care l-a sprijinit cu dragoste şi afecţiune.

În anul 306, fiul său a fost proclamat de armata romană drept august al imperiului, imediat după moartea lui Constanţiu Chlorus. El şi-a readus mama la curtea imperială, conferindu-i titlul de „Nobilissima Femina” (Doamnă prea nobilă). În anul 325, Constantin i-a oferit mamei sale cea mai mare distincţie pe care o putea primi o femeie, aceea de „Augusta”. În anul 325, SFÂNTA ELENA a plecat într-o expediţie la Ierusalim, pentru a găsi Sfânta Cruce pe care fusese răstignit Iisus Hristos. În acele vremuri, Ierusalimul se afla în reconstrucţia începută de împăratul roman Adrian, după dezastrul produs de revolta iudaică din anul 70.

Împăratul Adrian construise la mormântul lui Iisus Hristos, aproape de Golgota, un templu păgân închinat zeiţei Venus. Locul era cel mai indicat pentru începerea căutărilor, aşa că Elena, însoţită de Macarie, episcopul Ierusalimului, au hotărât dărâmarea templului şi efectuarea săpăturilor, care să scoată la lumină cel mai cinstit obiect creştin.

În urma acelor săpături au găsit trei cruci, dar nu puteau să o identifice pe cea pe care fusese răstignit Iisus, de aceea le-au atins de un mort. Acesta ar fi înviat în momentul în care a fost atins cu Crucea Domnului, potrivit unor tradiţii. Episcopul Macarie a arătat crucea mulţimilor adunate şi, de atunci, se prăznuieşte până astăzi Înălţarea Sfintei Cruci la 14 septembrie.

SFÂNTA ELENA a luat cu ea o parte din Crucea Domnului, precum şi piroanele care ar fi fost folosite la răstignirea lui Iisus, pe care le-a pus în capela palatului. În perioada petrecută la Ierusalim, SFÂNTA ELENA a început construcţia unor biserici la mormântul Domnului (Biserica Învierii), în Betleem sau pe muntele Măslinilor.

După ce şi-a petrecut ultima etapă a vieţii la locurile sfinte, SFÂNTA ELENA a murit în anul 330. Sicriul ei, o adevărată bijuterie artistică, poate fi admirat la Muzeul Vaticanului.

SFÂNTA ELENA s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebită din partea creştinilor. Numele ei, care se traduce ca „făclie”, „torţă”, „strălucirea soarelui”, este purtat de nenumărate credincioase. Ea a fost şi rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde şi credinţă autentică. Pentru grija pe care a arătat-o săracilor şi oamenilor simpli, pentru preocuparea faţă de problemele creştinismului, dar şi pentru evlavia şi credinţa puternică, împărăteasa Elena este cinstită ca sfântă în întreaga creştinătate.

SFÂNTA ELENA este şi ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos.

În decursul domniei sale, SFÂNTUL CONSTANTIN CEL MARE a luat o serie de hotărâri care au schimbat soarta creştinismului. Astfel, în anul 312 a avut loc bătălia de la Podul Vulturului, în care Constantin l-a învins pe Maxenţiu. Istoricul Eusebiu de Cezareea, biograful lui Constantin, şi apologetul Lactanţiu au descris viziunea pe care împăratul a avut-o înainte de luptă. El a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia „in hoc signo vinces” (prin acest semn vei învinge). Noaptea, i s-a arătat Iisur Hristos în vis, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale Sfânta Cruce, ca semn protector în lupta care urma. Acest steag care purta însemnul creştin s-a numit labarum.

Convertirea împăratului CONSTANTIN la religia creştină este legată de foarte mulţi cercetători de acest eveniment. În ianuarie 313,SFÂNTUL CONSTANTIN CEL MARE a dat un act prin care creştinismul a devenit „religio licita”, adică religie permisă, la fel ca celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă şi morală a doctrinei creştine, a recomandat-o tuturor. Însă SFÂNTUL CONSTANTIN CEL MARE nu a declarat creştinismul religie de stat, cum greşit se afirmă uneori. Acest pas a fost făcut în anul 380, de împăratul Teodosie cel Mare.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button