Salut și bine-ai venit la Mănânc pentru tine, pe b365.ro. Mereu mi-am dorit să experimentez atmosfera și preparatele Restaurantului Monte Carlo din Grădina Cișmigiu. Poziționat chiar în mijlocul parcului, cu o structură circulară, design comunist și ferestre mari care dau în lac, Monte Carlo este, fără doar și poate, un guilty pleasure pentru cei de vârsta a treia, cât și pentru generațiile anilor ’70 / ’80, mai nostalgice.
Istoria restaurantului Monte Carlo este învăluită într-o ceață deasă, căci mulți se ceartă pe acuratețea datelor și fotografiilor disponibile. Mă rog, cică, în timpul celui de-al doilea război mondial, Unchiul Sam sau Luftwaffe Boys (nu se știe exact care din ei) a/au bombardat masiv clădirea inițială a restaurantului, iar legenda spune că, după bombardamente, Monte Carlo a fost restaurat conform proiectului iniţial, de arhitectul Ion Mincu. Pe internet circulă și o aparentă fotografie a restaurantului Monte Carlo, datată 1920 (cea de mai sus), cu ceea ce pare a fi o clădire superbisimă construită în stil brâncovenesc, departe de înfățișarea actuală a localului. Dacă fotografia de mai sus e adevărată, chiar nu știu ce-a fost în capul domnului arhitect Mincu. În fine, adevărul adevărat sper să-l aflăm împreună într-un episod viitor din Make Bucharest Great Again, de Antoaneta Dohotariu. Să continuăm.
Cum arată restaurantul Monte Carlo? La fel ca-n anul reabilitării, 1945 (?). Astfel, expresii precum „Înainte era mai bine” sau „Pe vremea mea se mânca bine”, sau „Nu MAI se fac, dom’le, restaurante ca pă vremuri” pot fi acum probate printr-o simplă vizită în Cișmigiu. Atmosfera de la interior, mirosul, mobilierul, ospătarii, m-au teleportat în 1990, undeva în restaurantul tip cantină a hotelurilor din Olimp sau Saturn, unde obișnuiam să merg cu frate-miu și ai mei la mare. Nu e lux, dar e curat. Super curat la Monte Carlo.
După ce treci de intrarea îngustă și terasa absolut oribilă, la interior se deschide o lume nouă. Restaurantul e super spațios, dispus circular, tip OZN, cu o priveliște generoasă spre lacul unde hidrobicicletele trec agale pe sub sălcii, bărbații dau la rame (la propriu), iar rațele și libelulele de toate culorile (verzi, roșii, albăstrui) se dau în spectacol pe luciul apei. Are restaurantul ăsta un farmec aparte, tre’ să recunosc. M-am așezat la masă, e umbră și bine, adie o briză răcoroasă din baltă, a venit și berea rece. E bliss. Nici nu știam că Cișmigiul are mai multe de oferit decât miros de găinaț ud și alei distruse.
Ospătarii sunt trecuți bine de prima tinerețe, dar sunt de meserie, cum nu mai întâlnești prin alte părți (cârciumarii știu ce zic), se vede pe ei că-s unși cu toate alifiile opătăriei și, în ciuda preconcepțiilor mele puternice, oamenii ăștia care mi-ar putea fi bunici, s-au purtat de nota 10+. Au dat „bună ziua, bine ați venit, poftiți la masă, permiteți-mi să vă conduc, vă pot recomanda ceva, revin imediat, a fost bun?, vă mai servesc cu ceva?, cash card?, nici o problemă, mulțumesc frumos, să vă fie de bine, mai poftiți pe la noi”. Mai rar așa ceva. Și indiferent de calitatea bucatelor, pentru asemenea servicii las cu drag 10% ciubuc. Oriunde, oricând.
Chiar prea de toate pentru toți. Mi-aduce aminte de orice restaurant din anii ’90-2000, când toți patronii băgau de toate în meniu: „să fie”. Pe de altă parte, prin Cișmigiu se plimbă tot felul de lume amestecată.
Da, dom’le, parcă altfel sună când începi o conversație la birou cu: „Băi, eu ieri am fost și-am mâncat o salată de andive la Monte Carlo”. Dar da, există în meniu Salată de andive. Se putea să ratez ocazia? Andivele sunt foarte sănătoase, bogate în vitamine și fibre, cu un gust amar pronunțat, care poate fi domolit dacă sunt ținute într-un mediu alcalin pentru câteva minute, gen apă cu lămâie sau oțet. Pentru 18 lei am primit o salată interesantă de andive, foarte fresh și crocantă, cu dressing de muștar, și foarte, foarte puțin amară. Practic, preparată clasic, ca la carte. Foarte plăcută. Un aperitiv ușor, bine executat. Foarte drăguț.
Nu orice ceapă. Ceapă deshidratată, că doar e Monte Carlo, nu Hanu Drumețului, ce Dumnezeu. Dacă te apuci de fasolea asta, nu te mai oprești. Eu așa am făcut. Mai ales că pâinicile casei sunt proaspete și se topesc în gură. Puțin usturoi i-aș mai fi pus, dacă era după mine. Mai rupi din chiflă, mai întingi în fasolea bătută, te uiți la lume cum vâslește la 35 de grade…uite așa trece viața bună. Nu-i rău deloc, până acum. Merită 19 lei. O porție de fasole e arhi suficientă pentru două persoane.
Pentru că eram cu gândul la burgerul cu creier de la Paninaro, am optat pentru Creier măcelăresc, la care am adăugat o porție de cartofi prăjiți. Cartofii nu sunt incluși în preparat. Ce-am primit? Deși nu arată în poză, m-am trezit cu o porție babană de creier tras la tigaie, cu ou și niscavai legume. Creierul miroase bine, e gătit mișto, e gustos, dar nu din cale afară. E acolo, în grafic, și asta se datorează în primul rând prospețimii. Să ne înțelegem: posed un stomac destul de sensibil. Dacă ceva nu e bine, simt imediat. Creierul este un organ foarte delicat, cu risc mare de „zborșire”, iar când ai așa ceva în meniu e important ca totul să fie proaspăt, să nu te joci cu sănătatea oamenilor. Cartofii, super banali. Fără sare și piper. Overall, un preparat decent creierul măcelăresc de la Monte Carlo.
Am pus de la mine Monte Carlo după Tiramisu, ca să pară mai fancy titlul acestui desert, care nu impresionează cu nimic. Dacă aș fi bucătar la Monte Carlo, nici nu l-aș mai face, aș externaliza producția de tiramisu celor de la Pasta del Popolo sau oricărei cofetării. Nu merită cei 22 de lei. E tot ce pot spune despre el. Pas. Data viitoare voi încerca altceva.
Total Restaurant Monte Carlo: 140 de lei, cu tot cu bere și chifle și cartofii prăjiți de la creier.
Aș mai mânca pentru tine de la Monte Carlo: Da.
Unu’ la mână: dincolo de banalitatea unor preparate, servirea este impecabilă, locul e curat, răcoros și priveliștea absolut minunată. Închizi și tu puțin ochii la intrare, până treci de terasă.
Și doi la mână: e o experiență. Timpul s-a oprit în loc la Monte Carlo, iar chestia asta vinde. Cred că ar fi interesant și util pentru orice adolescent din ziua de azi să ia prânzul în anul 1970. Atât.
Acestea fiind spuse, ne vedem prin Cișmigiu și..să ne fie de bine! Am mâncat și azi pentru tine.
Uite pe unde-am mai mâncat pentru tine prin București:
C’est Nepal possible! Aditi’s Kitchen. Bucate de poveste cu frații nepalezi și dumplings de aur
Locul în care ți-a zis maică-ta să nu intri. Maimuca Restaurant. Punk restaurant!
Aloha, Pokeful! Ca să ajungi în Hawaii, te duci în Dorobanți și faci la dreapta înainte de Petrom
CozoFest. Aproape toate locurile de unde comanzi cozonaci de Crăciun în București
Când se mănâncă bine prin cartier în București. Soare și sandwichuri bune, la Fresco Artigianale
Hushimo. Asia din Amzei. Poftă de Tom Yum și vită în sos de stridii
Doar gustul contează. Smith Eatery, o bucătărie fascinantă de 9 metri pătrați
Are balta pește bun. Acasă la Ivan Pescar & Scrumbia Bar. Din apă, în farfurie.
Am mâncat pui de la POPEYES din București. Este zguduitor de la fel ca la ceilalți
Raclette și vin. Amis de la Fête, microfestivalul de brânză din buricul Bucureștiului
Reper de București. Caracatiță infuzată în ceai negru și ecleruri umplute cu pateu
Cei mai buni burgeri din România. Câștigătorii Burger Fest și cum dai de ei în București