BAZARHUFFLIBERTATEA

În timp ce tu dormeai, au apărut extratereștrii. „O Federație Galactică este în contact cu pământenii, Donald Trump știe!”, spune un fost oficial israelian

Poate n-ai dormit chiar așa de mult, poate doar ai lungit (sau dublat) cafeaua, dar, dacă ai ratat freamătul planetar, iată update de situație global-tulburătoare: cică extratereștii există, sunt organizați frumos - ca pământenii cu ONU, NATO, OSCE - înțelegeți ideea. Dar asta e mizilic, încântător este că intergalacticii nu vor să ne secătuiască de resurse sau să ne strice (ori fure) ADN-ul nostru uman și prețios, vor să fie în contact pașnic și prietenos cu noi. Splendid!

Toată vânzoleala a început după ce un fost șef al securității spațiale din Israel (ce job interesant!) a declarat, pentru NBC , că există o „Federație Galactică”  a extratereștrilor care a intrat în contact cu pământenii. sau invers, dar e irelevant cine a sunat la cine, importantă e comunicare, nu?

„Pasagerii din obiectele zburătoare neidentificate au cerut să nu fie făcut public faptul că că sunt aici, pentru că umanitatea nu este încă pregătită pentru asta”, a spus Haim Eshed, fostul șef al direcției spațiale a Ministerului Apărării din Israel pentru ziarul Yediot Aharonot (dap, chiar sună cumva când îl citești cu voce tare)

„Trump a fost cât pe ce să spună de extratereștrii”

Eshed pretinde chiar că au fost semnate acorduri de cooperare între specii,  ba că există și o bază secretă și comună (pământeano-extraterestră) în măruntaiele planetei Marte. Că americanii au și hârtii scrise (gen acorduri intergalactice), iar extratereștrii sunt foarte deștepți, simpatici și (slavă galaxiilor cerești!) pașnici, nu vor decât să ne cunoască mai bine și să priceapă „țesătura Universului”

Ca să fie vestea și mai spectaculoasă, fostul ficial israelian mai susține și că președintele american în exercițiu, Donald Trump, a fost mereu la curent existența extratereștrilor, cu deschiderea liniilor diplomatice cu ei, ba chiar că ar fi fost „pe punctul de a dezvălui” informații, dar i s-a cerut să nu facă asta pentru a preveni o „isterie în masă”.

Casa Albă și oficialii israelieni nu au răspuns imediat la solicitarea NBC News de a oferi o reacție la toată povestea. 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button