In Time cu Justin Timberlake la Băneasa Shopping City, sau alergând pe tocuri de 12

de:
14 nov. 2011
1 Afișari
In Time cu Justin Timberlake la Băneasa Shopping City, sau alergând pe tocuri de 12

Când mai ai câţiva lei în buzunar (sau dolari, sau euro), poţi ajunge să disperi, dar când averea ta s-ar măsura în ore sau minute pe care le mai ai de trăit, disperarea ar ajunge la cote paroxistice. Oamenii au ajuns să fie programaţi genetic să nu mai îmbătrânească, după vârsta de 25 de ani. În schimb, vor munci nu pe bani, vor cheltui nu bani, ci zile şi ore din viaţa lor. Cât mai au de trăit se află înscris pe un ceas electronic pe pielea antebraţului.

Ideea scenariului sună foarte bine, dar filmul nu reuşeşte să se ridice deasupra nivelului de mediocru, personajele nereuşind să se impună, povestea căpătând pe alocuri accente puerile sau trasând linii epice cu un rol neclar (cum ar fi povestea tatălui personajului principal). Este însă un mod agreabil de a petrece câteva ore cu o pungă de floricele în faţă şi de a urmări, pe lângă starul incontestabil, Justin Timperlake, o fată de nici un metru şaizeci (Amanda Seyfried) alergând pe tocuri de 12 centimetri. Aleargă pe tocurile acelea imposibile cam trei sferturi din film, ba chiar aleargă ca să îşi salveze viaţa. Ca purtătoare zilnică de tocuri, vă spun sincer că partea aceasta din poveste se încadrează la categoria SF. Cu toate acestea, merită o menţiune garderoba personajelor din film: haine foarte frumoase, atât pentru personajele feminine, cât şi pentru cele masculine. Ne-a făcut plăcere să îl vedem pe Johnny Galecki în alt rol decât cel al nerd-ului din Big Bang Theory, dar şi să îl revedem pe Cillian Murphy.

Noul cinematograf de la mall-ul Băneasa are câteva plusuri faţă de suratele mai vechi: în primul rând, faptul că poţi cumpăra sucurile şi floricelele în acelaşi timp cu biletul la film. Salvezi câteva minute bune petrecute la cozi. E adevărat, probabil că e şi o strategie de marketing: e mai greu să intri în sală fără ceva de consumat.
În al doilea rând, ecranul imens. În al treilea rând, scaunele Grand Premium, un fel de business class al cinematografului. La ora la care am fost la In Time, sala era departe de a fi plină, aşa încât cred că nu toţi ocupanţii scaunelor premium chiar achitaseră taxa suplimentară pentru scaunele respective.

La capitolul minusuri, aş menţiona un miros pronunţat de ciorapi umezi pe coridoarele cinematografului, probabil din cauza sistemului de aerisire. Nu e o problemă gravă, cred că ar putea fi rezolvată cu câteva sprayuri odorizante, dar ar trebui luată în calcul de manageri, mai ales că se vrea un cinematograf cu pretenţii.

Cookies