În sfârșit, o veste bună!

Azi de dimineață, la 05:07, a sunat cineva la ușă. Vă spun imediat cine. Știu ora că m-am uitat să văd cât e ceasul. Am avut aseară un sugar rush și am băgat în mine o gamă largă de napolitane. Și învelite în ciocolată și dezvelite în ciocolată. Treaba asta mi-a dat o oarecare aciditate, întrucât consumul meu de zahăr nu a avut nicio treabă cu moderația. Prin urmare, soneria de la ușă m-a găsit cu ochii cârpiți de somn și cu senzația aia de năclăială în gură, de parcă nu m-aș fi spălat pe dinți dinainte ca Daniela Crudu să își facă vreo operație estetică. Îmi place să o privesc pe Daniela Crudu ca pe o referință pentru că rar am văzut pe cineva care să primească viața cu atâta bucurie și detașare. Acesta nu este un mișto, în cazul în care vreunul dintre dumneavoastră și-ar fi dorit să fie.

M-am dat jos din pat și am mers destul de repede până la ușă. Nici nu m-am mai uitat pe vizor, dar am avut două motive întemeiate pentru asta. Primul e că îmi doresc să îmi aduc aminte mereu că, gay sau straight, vaccinat sau nevaccinat, femeie sau bărbat, Dalai Lama sau Șoșoacă, Dumnezeu e cu fiecare dintre noi și ne iubește pe fiecare în parte la fel de nețărmurit și cu aceeași maximă îngăduință, iar această conștientizare ar trebui să ne diminueze radical frica.

Al doilea motiv e că stau într-un bloc din 1947, apartamentul are încă tocăria originală, iar ușa e prevăzută cu un vizor dreptunghiular de tip gaură acoperit cu un grilaj în exterior și o ușiță care se rabatează în sus pe interior. Eh, în momentul în care ridici ușița să vezi cine e la ușă se face curent și un jet de aer rece te lovește în ochiul curios. M-am gândit foarte rapid că jetul ăsta m-ar trezi și nu aș putea să revin în pat și să adorm la loc. 

Apocalipsa era la ușă și se ținea cu lipsa de mână

Am deschis ușa și n-am apucat să spun “Bună Dimineața!” că peste mine au năvălit câteva mii de morți de Covid care vorbeau în șoaptă în ciuda vitezei cu care năpustiseră în casă, Alec Baldwin plângând cu un pistol în mână, câteva mii de medici epuizați a căror transpirație le ștergea ochii de lacrimi, câteva mii de copii epuizați psihic de statul în casă și care întrebau în stânga și în dreapta dacă vrea cineva să se joace cu ei, vreo șase incendii de pădure care murmurau piese de dor din folclorul internațional, patru cutremure cărora le clănțăneau dinții din cauza unui frig imaginar, câteva milioane de vaccinați și nevaccinați care aruncau cu conflicte unii în alții, cinci inundații care alergau în pas sărit și se țineau de mână ca să nu se împrăștie pe tot globul, opt guverne ipotetice ale României care alergau în cadrul Jocurilor Olimpice la proba de 0,5 metri și multe garduri și Catedrala Mântuirii Neamului care înjura discret și decent printre dinți pentru că nu îi încăpeau șoldurile din cauza dimensiunii ușii. 

Iadul s-a acomodat

Mie îmi place foarte mult să fiu gazdă. Șuvoiul acesta de musafiri la ora aceea matinală nu era, însă, chiar visul meu de ospitalitate. Am tras aer adânc în piept de câteva ori și mi-am zis foarte, foarte calm în minte: “Detașează-te, în morții mă-tii!”. M-am detașat cât de cât.

Între timp, musafirii dăduseră drumul la Playstation și se împușcau virtual, Catedrala găsise tămâia și o aprinsese pe toată, ceea ce a dus la pornirea alarmei de incendiu, copiii se jucau de-a demolat pereții, morții începuseră să își sape singuri morminte în tavan, medicii își aprinseseră câteva sute de țigări, ceea ce întețise fumul, cutremurele voiau să își facă o cafea, dar le tremura mâna pe presă, vaccinați și nevaccinați se căutau cu lumânarea, inundațiile se strânseseră toate într-un colț ca să vadă câte de repede puteau face igrasie, Alec Baldwin băgase niște ciuperci magice la microunde, iar guvernele se apucaseră să tundă cu o forfecuță imaginară gardurile vii pe care urmau să le sară. Un pic cam mult pentru mine dimineața.

Veșnica politețe a Raiului

Când să închid ușa, trebuie să o deschid la loc ca să intre cele 6 echipaje de pompieri venite din cauza alarmei. Au intrat cu tot cu autoutilitarele, dar fumul din casă i-a indus în eroare și s-au simțit brusc ca la discotecă, au lăsat girofarurile  pornite și au început să danseze pe “Dar-ar naiba-n tine dragoste” în interpretarea live a lui Cher feat Fuego pe care nu îi remarcasem intrând. Dau din nou să închid ușa când pe preșul de la intrare văd un plic mic, mic de tot și alb alb, tot un zâmbet, care îmi făcea semne disperate, dar politicoase să îl remarc. Îmi făcea semne să mă aplec, că vrea să îmi spună ceva la ureche. M-am aplecat și atunci am aflat vestea ce bună despre care vă spuneam în titlu.

În 2013, pentru cei care nu știați, eu am publicat o carte pe care mulți oameni au apreciat-o și le mulțumesc pentru asta. “Cimitirul” se numește. Ei bine, vestea bună e că, în noiembrie, “Cimitirul” o să fie publicat în Macedonia. Yeeey! Pe bune Yeeey! În Macedonia de Nord mai exact. 

Profit de această ocazie să mă documentez puțin despre Macedonia de Nord și să împărtășesc aceste informații cu dumneavoastră, pentru că, evident, cultura generală este foarte importantă în contextul Apocalipsei. Eu, personal, nu știu mai nimic despre această țară și e foarte posibil să fie în nefolosul meu când vă spun că am aflat de la Eurovision că și-a schimbat numele din Macedonia în Macedonia de Nord. Cu informațiile de mai jos m-a ajutat un domn, Stephen Full, care are un material de 3 minute și 28 de secunde despre această țară pe YouTube. 

Pacea e ca la ea acasă

În primul rând, dintre toate țările din fosta Iugoslavie, Macedonia e singura care și-a dobândit independența de o manieră pașnică, iar pacea este ceea ce îmi doresc pentru toată lumea. Frumos din partea dumnealor, oricum. Despre Lacul Ohrid din Macedonia se crede că are peste patru milioane de ani, deci e posibil să fi văzut mai multe porcării aparente decât vede România în zilele noastre. Cu toate acestea a rămas un lac liniștit care apreciază pacea.

Maica Tereza a fost într-adevăr albaneză, dar s-a născut la Skopje, capitala Macedoniei. Acest amănunt ne duce din nou cu gândul la pace și, v-am mai zis, m-aș bucura deosebit de frumos să văd toți oamenii gândindu-se la acest concept liniștitor. Observatorul Kokkino din Macedonia este al patrulea cel mai vechi din lumea, ceea ce justifică cumva pacea, întrucât aceasta vine din Cer.

Macedonia are 34 de de vârfuri muntoase de peste 2000 de metri peste nivelul mării, ceea ce din nou ne trimite cu gândul la pace, pentru că rareori vezi un vârf de munte făcând scandal sau certându-se cu un alt frate de-ai lui.

Moneda oficială a Macedoniei este dinarul. Gândurile legate de bani nu prea ne aduc pace. Nu este cazul și în Macedonia, întrucât dinarul e dinar și atât, în sensul că nu este compus din cenți sau din bani cum e leul, de exemplu. Iar asta aduce pace. Cum o fi să nu auzi niciodată:  “Nu aveți douăzeci de bani?”? Liniștitor cred că e. Deci, pe pace.

Alexandru Macedon s-a născut în Macedonia. Nu a fost deloc un personaj liniștit, dar, până la urmă, tot a ajuns la odihna veșnică. Despre care se știe că e foarte liniștitoare. Unul dintre cele mai populare feluri de mâncare din Macedonia este sarmaua. Știm cu toții că sarmaua aduce bucurie, chiar și la pomană. Și, nu în ultimul rând, Macedonia produce cel mai calitativ opiu din lume. Acest aspect nu mai are nevoie de dezbateri. Proabil Pacea însăși fumează opiu din când în când.

Cam asta ar fi vestea bună. Vă doresc pace prosperă în suflete. Să ne revedem sănătoși. Îmbrățișări pașnice și Doamne ajută. Addy, sure.

Nota B365.ro: Cu multă pace și mare bucurie, mai facem câteva recomandări de articole de la Addy

• Cum eu, Adrian Malvinus Teleșpan, am ajuns cu Covid la ginecolog
• De ce facem alergie la ambrozie
• Cum a fost la petrecerea de ziua Patriarhului