În sfârșit, o să știm câți oameni trăiesc, totuși, în București! Măcar cât de cât. Populația României, aproape 22 milioane (INS)

28 oct. 2022
717 Afișari
În sfârșit, o să știm câți oameni trăiesc, totuși, în București! Măcar cât de cât. Populația României, aproape 22 milioane (INS)
În sfârșit, o să știm câți oameni trăiesc, totuși, în București! Măcar cât de cât. Populația României, aproape 22 milioane (INS) | Sursa foto: Unsplash

Institutul Național de Statistică (INS) anunță azi că, la 1 iulie 2022, populaţia după domiciliu a României a fost de 21,94 milioane persoane. Este cu 0,5% mai mică față de 1 iulie anul trecut, iar majoritare sunt populația urbană și cea de sex feminin:

  • Populația urbană: 56,2%
  • Numărul femeilor: 51,2%

Ce e îngrijorător e felul în care evoluează fenomenul de îmbătrânire, subliniază INS:

Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu 672.000 persoane populaţia tânără de 0-14 ani. (…) Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 119,3, în 1 iulie 2021, la 121,1 persoane vârstnice la 100 persoane tinere, pe la 1 iulie 2022

Alte date demografice anunțate de către INS:

  • Vârsta medie a populaţiei- 42,1 ani, cu 0,1 ani mai mare decât la 1 iulie 2021. 
  • la 1 iulie 2022 s-a înregistrat  cea mai mare pondere în totalul populaţiei a grupei de vârstă 50-54 ani (9%).
  •  În rândul persoanelor de sex masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9,2%, iar la cele de sex feminin de 8,8%.
  • Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani (4,8%) şi a celei de 10-14 ani (5,1%).

Datele privind populaţia după domiciliu la 1 iulie 2022 vor fi disponibile până la nivel de localitate (municipiu, oraş şi comună), în baza de date online TEMPO, iar informațiile demografice vor putea  fi descărcate începând cu data de 16 noiembrie 2022.

Așadar, atunci, pe 16 iulie, vom putea afla câți oameni locuiesc, trăiesc în București.

Cookies