În Sectorul 4 nu-i de joacă. Doar în ultima lună au fost ridicate aproape 1.000 de mașini. „Folosiți parcările publice”, transmite Daniel Băluță

11 aug. 2021
3449 Afișari
În Sectorul 4 nu-i de joacă. Doar în ultima lună au fost ridicate aproape 1.000 de mașini. „Folosiți parcările publice”, transmite Daniel Băluță
În Sectorul 4 nu-i de joacă. Doar în ultima lună au fost ridicate aproape 1.000 de mașini. „Folosiți parcările publice”, transmite Daniel Băluță. Sursa foto: Facebook

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a postat pe pagina sa de Facebook un anunț cu privire la numărul ridicat de mașini parcate neregulamentar ridicate în ultima lună - peste 900. Șoferii prinși în această situație au fost, de asemenea, amendați cu suma de 500 de lei fiecare.

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, a încurajat cetățenii să folosească parcările publice amenajate în sector, deoarece au avantaje precum poziționarea în zone de interes, dar și pentru că prezintă factori de securitate precum monitorizarea video.

Acesta i-a dat drept exemplu negativ pe cei aproape 1.000 de șoferi care au parcat neregulamentar în ultima lună în Sectorul 4, și care s-au ales și cu mașinile ridicate și cu o amendă de 500 de lei fiecare.

„Folosiți parcările publice din sectorul nostru! Sunt amenajate în zonele aglomerate, sunt moderne și monitorizate video, pentru un plus de siguranță.

Ar fi păcat să vă aflați în situația în care au fost cei peste 900 de conducători auto care au fost sancționați, în ultima lună, cu peste 500 de lei fiecare și cărora le-au fost ridicate mașinile pentru că au parcat neregulamentar.”, a scris Daniel Băluță.

Cetățenii își pot parca gratuit mașinile la Orășelul Copiilor, spune Daniel Băluță

Primarul Sectorului 4 a dat drept exemplu pentru parcările publice din sector parcările de la Nițu Vasile sau Pridvorului, unde tariful este de 1 leu pentru două ore. De asemenea, locuitorii își pot parca automobilele și la Piața Sudului sau la Complexul Comercial Piața Sudului, unde tariful este de 2 lei pe oră. Nu în ultimul rând, cei aflați în zona Tineretului pot să își lase mașina la parcarea de la Orășelul Copiilor pe gratis. Această parcare are o capacitate de 236 de locuri, potrivit edilului.

„Nu mai bine vă lăsați autoturismele în parcările publice de la Nițu Vasile sau Pridvorului, pentru 1 leu pentru două ore? Sau la Piața Sudului și Complex Comercial Piața Sudului, pentru 2 lei pe oră?

Iar în situația în care vă aflați în zona Orășelul Copiilor, luați în calcul și parcarea de 236 de locuri de lângă Spitalul de Stomatologie pe care îl construim pe Șoseaua Olteniței. Aici nu trebuie să plătiți nimic. E gratis.”, a scris în încheierea postării Daniel Băluță.

Cât costă deblocarea unei mașini în Sectorul 4

Potrivit lui Daniel Băluță, campania de deblocare a mașinilor din Sectorul 4 va fi coordonată de Direcția de Mobilitate Urbană din sector, după următoarea procedură:

  • Deblocarea autovehiculului se realizează în intervalul 09:00 – 01:00, în cel mult 24 ore de la solicitare;
  • Solicitarea de deblocare se poate efectua doar în intervalul 09:00 – 22:00;
  • Deblocarea se poate face exclusiv către reprezentanții Direcției de Mobilitate Urbană Sector 4, numai după achitarea tarifului corespunzător;
  • Tarifele pentru deblocarea roților sunt progresive: astfel, pentru prima abatere, tariful este de 50 de lei; pentru a doua abatere, tariful este de 100 de lei; iar începând cu a treia abatere tariful este de 250 de lei;
    deblocarea în cazul ocupării locurilor destinate persoanelor cu dizabilități este cea mai costisitoare – tariful este de 500 de Iei/24 ore, tarif nefracționat.

Tarifele de deblocare a roților, enumerate mai sus, pot fi achitate în numerar la automatele de plată SelfPay sau online pe site-ul mobilitateurbana4.ro, conform Gândul.

Cookies