Nu ţi-ai plătit amenda de parcare? Te aşteaptă vopsitul gardurilor în Sectorul 4

de:
07 nov. 2011
1 Afișari
Nu ţi-ai plătit amenda de parcare? Te aşteaptă vopsitul gardurilor în Sectorul 4

Potrivit deciziei consilierilor locali Sector 4, persoanele condamnate de instanţă la muncă în folosul comunităţii vor fi nevoite să mai vopsească gardurile, să văruiască pomii şi să participe la săpatul spaţiilor verzi.

De asemenea, acestea vor fi responsabile şi de întreţinerea clădirilor şi de igienizarea spaţiilor de joacă pentru copii.

Pe lista persoanelor care vor presta muncă în folosul comunităţii se află atât cerşetori, cât şi prostituatele, persoanele condamnate pentru neplata unor amenzi contravenţionale pentru deranjarea liniştii publice, parcare neregulamentară, nerespectarea curăţeniei în spaţiile publice sau alte contravenţii.

În cazul în care persoana condamnată refuză să presteze muncă în folosul comunităţii, aceasta riscă să fie amendată. „Primarul are obligaţia să asigure evidenţa sancţiunilor aplicate contravenienţilor şi a executării sancţiunilor, iar în cazul în care contravenientul, cu rea-voinţă, nu se prezintă la program pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii, se sustrage de la executarea sancţiunii după începerea activităţii sau nu îşi îndeplineşte îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria…, la sesizarea primarului, poate înlocui această sancţiune cu sancţiunea amenzii”, se precizează în referatul de specialitate întocmit de administraţia locală.

Reprezentanţii DGASPC Sector 4 vor ţine evidenţa efectuării orelor de muncă prestate de către contravenienţi, le vor asigura instructajul privind normele de tehnică şi securitate în muncă, precum şi materialele, utilajele necesare desfăşurării activităţilor.

Totodată, Serviciul Asistenţă şi Protecţie Socială Persoană şi Familie din cadrul Direcţiei va colabora cu unităţile de poliţie, pentru supravegherea executării sancţiunii prestării activităţilor.

În luna mai 2011, Consiliul Local Sector 1 a decis, de asemenea, ca persoanele condamnate pentru diverse fapte să practice muncă în folosul comunităţii în cadrul sediilor Poliţiei Animalelor, dar şi alte activităţi precum îngrijirea spaţiilor verzi din parcuri, cămine de bătrâni, orfelinate, şcoli şi grădiniţe.

Cookies