În Parcul Teilor se construiește o spălătorie auto care are o suprafață de peste 500 de metri pătrați. Pentru realizarea acesteia s-au excavat zeci de tone de pământ și au fost scoși numeroși arbori. La fața locului nu există niciun panou care să arate cine este proprietarul sau constructorul.
Parcul Teilor se află în Sectorul 3, unde primar este Robert Negoiță. Acesta a fost realizat de la zero în urmă cu trei ani unde cândva se afla o groapă de gunoi.
Acum se construiește și o spălătorie auto, pe o suprafață de peste 500 de metri pătrați. Pentru finalizarea acesteia au fost excavate zeci de tone de pământ și au fost scoși o mulțime de arbori recent plantați, conform G4Media.ro.
Chiar dacă este un șantier în plină desfășurare, nu există niciun panou informativ care să pună la dispoziție informații cu privire la autorizațiile pentru lucrări și cine este proprietarul sau constructorul.
În apropierea acestei construcții există un punct fix al Poliției Locale și sunt montate camere de supraveghere, însă Primăria Sectorului 3 nu a comunicat oficial măsurile pentru prevenirea situației sau pentru a cerceta dacă legea este respectată.
Viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele, prezent la fața locului, nu a știut cu certitudine ce răspuns să ofere:
Nu aş şti să vă spun cine este beneficiarul acestei construcţii, cine este beneficiarul acestei lucrări. Am întrebat la primărie dacă acesta este un teren public sau dacă avem de a face cu vreo retrocedare despre care nu ştim, sau este un teren privat, nu am primit încă răspunsurile, a declarat acesta pentru G4Media.ro.
Cinci găuri de canal cu o adâncime de aproximativ 3 metri au fost lăsate descoperite, devenind un pericol pentru copii.
Daniel Trifu, vicepreședinte Eco-Civica, a declarat că persoanele se acoperă între ele:
E clar că se cam acoperă aşa anumite persoane în zona respectivă şi probabil că acesta este şi motivul pentru care nimeni nu pune un panou şi autorităţile nu intervin cât mai repede posibil pentru a stopa distrugerea din zona respectivă.
Primăria Sectorului 3 s-a ocupat de amenajarea spațiului verde, alături de angajați ai instituțiilor și ai companiilor Primăriei. În Parcul Teilor există un lac artificial, mii de copaci din diferite specii (tei, metasequoia, mesteacăn, stejar și salcie), dar și terenuri de sport.
Amenajarea parcului a costat în jur de 50 de euro pe metru pătrat, a declarat Robert Negoiță la inaugurarea acestuia. Lucrările au fost demarate în septembrie 2019 și s-au încheiat în vara anului 2020.
Te-ar mai putea interesa și: