În legendarul Club A din București s-au întâlnit pentru prima dată Nicușor Dan cu Mirabela Grădinaru. Partenera președintelui: M-a atras foarte mult și părul lui creț

28 dec. 2025
801 afișări
În legendarul Club A din București s-au întâlnit pentru prima dată Nicușor Dan cu Mirabela Grădinaru. Partenera președintelui: M-a atras foarte mult și părul lui creț
În legendarul Club A din București s-au întâlnit pentru prima dată Nicușor Dan cu Mirabela Grădinaru. Partenera președintelui: M-a atras foarte mult și părul lui creț. Sursa foto: Nicușor Dan/Facebook

Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan sunt împreună de mai bine de 20 de ani, iar partenera de viață a președintelui României a povestit că s-au cunoscut în legendarul Club A de pe Strada Blănari din București.

În legendarul Club A din București s-au întâlnit pentru prima dată Nicușor Dan cu Mirabela Grădinaru

Invitată într-o emisiune la Digi24, Mirabela Grădinaru a povestit că s-a cunoscut cu Nicușor Dan în urmă cu mai bine de 20 de ani, în Clubul A din București, un celebru bar din anii `90 în care se întâlneau și se distrau studenții.

În acea zi, partenera de viață a președintelui trebuia să plece acasă, la Vaslui, însă, o prietenă care abia revenise din Franța a insistat să iasă în Club A și, în cele din urmă, Mirabela a acceptat. Aici s-a cunoscut cu Nicușor Dan.

M-a atras felul lui de a fi, de a privi şi de a se raporta la oameni. Într-un club care era foarte aglomerat, cu foarte mult fum pentru că atunci încă se fuma în club, el era foarte relaxat şi cu o privire foarte caldă. Era foarte atent atât la oamenii din jur, cât şi mie mi-a acordat o atenţie foarte mare şi recunosc că m-a atras foarte mult şi părul lui creţ. El avea un păr mai lung atunci când l-am întâlnit şi mi s-a părut fascinant, a povestit Mirabela Grădinaru în emisiunea „La cină” de la Digi 24, sâmbătă seară, 27 decembrie, potrivit News.ro.

Mirabela a fost întrebată dacă mama sa l-a plăcut pe Nicușor Dan de la bun început, iar aceasta a răspuns:

Nu ştiu mama, dar tata cu siguranţă da. Mi-aduc aminte că prima dată când l-am dus la Vaslui şi mi-a cunoscut părinţii, ulterior am rămas puţin cu tata înainte de a pleca şi mi-a zis: să ştii că e un băiat bun. Şi a fost suficient.

De asemenea, partenera de viață a fostului primar general al Capitalei a fost întrebată dacă a fost cerută de soție și a spus că:

Nu încă.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies