În fiecare an, de Paște, Iisus învie la cinematograf și TV. Caută-l și tu prin filme și află dacă are ceva să-ți spună, dacă trece de ecran

30 apr. 2021
3365 Afișari
În fiecare an, de Paște, Iisus învie la cinematograf și TV. Caută-l și tu prin filme și află dacă are ceva să-ți spună, dacă trece de ecran
Iissus din Nazareth in regia lui Franci Zeffirelli.

Dacă-l cauți pe Iisus în filme, ai de unde alege. Câți regizori și actori, tot atâtea abordări și chipuri de Mântuitori. Albi, negri, vorbitori de engleză, aramaică sau italiană, dansatori în musical sau insângerați până la de neprivit, cum este Hristosul lui Mel Gibson. Filme icon, regizori cu mai mult sau mai puțin har, actori providențiali. Viața Mântuitorului a fost spusă de cineaști încă din anul 1927, când Cecil DeMille a realizat “The King of Kings”. Există peste 50 de filme dedicate Răstignirii și Învierii și altele care au premieră înainte de Paște, în fiecare an, o adevărată industrie inspirată de Cartea tuturor Cărților. Cu Iisus la cinema, mai jos.

Cel mai bine mi-a rămas în minte și în inimă Hristosul lui Zeffireli, Mântuitorul care circula înainte de 1989 pe casete video. Apoi televiziunea română l-a difuzat în serial, an de an, în Săptămâna Patimilor, poate și pentru că filmul are o durată de peste șase ore și au avut cum să-l împartă. Era mare lucru să-l vezi pe Iisus la televizor. Filmul ca filmul, frumos, frumos, dar mie îmi amintește mai degrabă de mama și de copilărie, de ce a fost și nu se va mai întoarce. Îl asociez cu Invierile mele, cu faptul că primeam haine noi de Paște, îl pun lângă cozonacii nerăstigniți care nu aveau nimic biblic sau dureros în ei. Ascultam mai mult de pilda copilului care se îndoapă cu cozonac după post, acela era adevăratul meu film, Zeffireli avea doar o poveste indepărtată. Totuși, mi-a fost tare milă de El când i-au dat să bea oțet și L-au bătut în cuie. La scena aceea da, am suferit și eu, dar și mai mult am suferit când mi-a murit un pisoi.

Robert Powell a clipit foarte puțin in filmul lui Zeffirelli.

Vă imaginați un Iisus interpretat de Al Pacino? Tony Montana era cât pe ce să fie pus pe cruce

Jesus of Nazareth” (regia Franco Zeffirelli, 1977) întruchipat de Robert Powell ne privește cu ochii săi larg deschiși peste timp. De altfel, mai târziu aveam să aflu că Zeffirelli l-a rugat pe Powell să nu clipească în timpul filmărilor ca să i se vadă și mai bine ochii. Și Powell a clipit foarte puțin, iar privirea lui a rămas etalon pentru filmele cu temă sacră. Și tot mai târziu aveam să aflu că pentru marele rol au dat probe și Al Pacino și Dustin Hoffman. Slavă Domnului că a câștigat castingul Robert Powell, pe Al Pacino prefer să-l leg de “Dog Day Afternoon” (“După amiază de câine”, regia Sidney Lumet, 1975). Cât despre Dustin Hoffman, chiar nu avea ce să caute pe cruce.

iisus, foto, film, passolini
Pier Paolo Pasollini . “Iisus în Evanghelia lui Matei”

Iisus, afro-american interpretat de un negru

Apoi, când am crescut, am văzut la cinemateca de pe Eforiei integrala Pier Paolo Pasollini cu “Iisus în Evanghelia lui Matei”, docu-dramă în alb negru pentru snobi, din care nu am înțeles mare lucru și nici nu am rămas cu mare lucru. Italianul ăla care-și căra Crucea cum putea și el, nu putea să-l egaleze pe etericul Robert. Cu timpul, am văzut toți Iisușii. Ba chiar și un film cu Hristos afro-american pentru că, până la urmă, în Africa Iisus este negru, în Japonia e japonez, iar la noi chiar nu poate să fie din Fălticeni, cum bine spunea Petre Țuțea. “Culoarea crucii” cu Iisus afro, jucat și regizat de Jean Claude LaMarre, ceva cu mesaj politic care ne spune că nu culoarea contează. Dar, tot nu era ce trebuie, plus că n-am priceput de ce fariseii au pus în cârca lui Iisus încă o vină și anume aceea de a fi negru, de parcă li se terminaseră motivele ca să-L chinuie.

iisus, insingerat, pe cruce, mel, gibson
Patimile lui Mel Gibson cu mult sânge artificial.

Iisus transformat in fleică de Mel Gibson, un film foarte violent, păziți copiii de el

La “Patimile lui Hristos” (Mel Gibson, 2004) am numărat gălețile cu sânge artificial și loviturile de bice cu cuie, 12 minute de horror christic are scena flagelării și sar bucăți de carne din Domnul nostru. Doamne, Dumnezeule, ce-a avut cu Tine Mel Gibson, de te-a transformat in fleică? Mai rău ca scena debarcării din Normandia din “Saving private Ryan”. Însă, cu tot sadismul, mult mi-au plăcut dialogurile în aramaică și în latină care-mi aminteau de pizza la Roma, o pizza framântată în latinește. Noroc cu Maia Morgenstein, prima Măicuță a Domnului româncă, cea care a mai îndulcit abatorul cu oftaturile ei firești.

„Risen”, cu Ralph Fiennes care se converteste. Foto credtit Courtesy of Sony Pictures Entertainment.

Iisus, predicator socialist

Cu “The Last Temptation of Christ” (Martin Scorsese, 1988), am încercat să-mi imaginez cum ar fi fost dacă Iisus și-ar fi întemeiat o familie cu Maria Magdalena. Numai că Willem Dafoe nu putea să fie Robert Powell, iar balivernele lui Scorsese nici măcar nu erau în Biblie, oricât de original a încercat să fie. Am mai văzut un Dumnezeu tâmplar și predicator socialist din clasa muncitoare (Messiah, 1975, Roberto Rossellini) și un Jesus Christ Superstar ( regia Norman Jewison, 1973), care dansa și cânta de mama focului, de unde atâta veselie pe capul lui, nu știu. I-am văzut pe Max Von Sydown și pe John Wayne în “The greatest Story Ever Told”, (1965, regia George Stevensmai) și pe Joseph Fiennes în “Risen”, tribunul roman care anchetează Învierea Domnului exact ca într-un policier și până la urmă ajunge să creadă că Iisus chiar a înviat. Tribunul se convertește, e frumos filmul polițist.

De aceea, adevăr vă zic voua: pentru început, pe Hristos poți să-l cauți în inima ta, și apoi la cinematograf. In inimă există, avem deja toate filmele facute si nefăcute. “Caută-mă cu inima și mă vei găsi”.

Cookies