După dezvoltarea bine cunoscutului cartier de la marginea Capitalei, „Militari Residence”, oamenii de afaceri Iulian Robu și Constantin Căpățână au decis să cumpere un nou teren în cartierul Pantelimon, loc unde ar putea apărea un nou ansamblu rezidențial.
Pe acest teren se află fost fabrică Nimb Pipera, iar acum, cei doi încearcă să obțină actele necesare pentru demolarea halelor.
Terenul aflat pe Șoseaua Vergului a fost cumpărat în cadrul unei licitații, după ce fabrica a intrat în procedură de faliment. Nimb Pipera este moștenitoarea Trustul de Instalații și Montaj București, fiind o companie ce este specializată în construcții metalice.
Aceasta este deținută în proporție de aproape 100% (98,58%) de către Emilian Monceanu, tatăl cântărețului George Monceanu, conform Profit.ro. Acționarii firmei au luat decizia de a vinde respectivul teren, întins pe circa 2.900 de metri pătrați, încă din anul 2019.
Terenul și cele 20 de construcții de pe acesta au fost licitate inițial la suma de circa 3 milioane de euro. Cu toate astea, din pricina lipsei de cumpărători, prețul a fost redus la 2,76 milioane de euro.
Pe terenul din Șoseaua Vergului numărul 8 au funcționat în trecut și studiourile Ino Music ale formației Body & Soul, formație din care face parte și George Monceanu. Trupa a fost un adevărat fenomen al anilor `90, reunindu-se în 2017.
La acest moment, terenul nu este gol. Astfel că, proprietarii fac demersurile pentru a obține actele necesare demolării construcțiilor. În total, există 20 de astfel de construcții, în principal magazii.
După eliberare, terenul respectiv ar fi unul perfect pentru realizarea unui ansamblu rezidențial, acesta fiind și domeniul de activitate al noilor proprietari. Conform calculelor realizate de către Profit.ro, pe acest teren ar putea fi construit un ansamblu care să cuprindă mai bine de 300 de apartamente.
Printre ansamblurile realizate de Iulian Robu și Constantin Căpățână în Capitală se numără:
Dezvoltatorii au realizat și blocul Tineretului City, acesta având un total de 148 de apartamente și aflându-se în apropiere de mall-ul Sun Plaza din cartierul Berceni.