ARHIVA B365

În ce zile ale săptămânii se produc cele mai multe accidente. MARŢI au loc cele mai puţine

Îîn zilele de luni au fost 1.360 de accidente, marţi – 1.152, miercuri – 1.214, joi – 1.303, vineri – 1.413, sâmbătă – 1.462, iar duminică – 1.387 de accidente rutiere înregistrate de Direcţia Rutieră din IGPR în cursul anului trecut, potrivit statisticii Poliţiei Române, obţinută de News.ro şi citată de dcnews.ro .

Intervalul orar în care s-au produs cele mai multe accidente de circulaţie este 17.00 – 20.00, când, de altfel, este şi aglomeraţia cea mai mare. La polul opus, potrivit statisticii Direcţiei Rutiere, cele mai puţine accidente de circulaţie s-au produs între orele 3.00 şi 5.00.

Trei cauze au fost identificate de poliţişti pentru accidentele care s-au produs în 2015 – traversarea prin loc nepermis sau pe culoarea roşie a semaforului şi viteza excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum şi neacordarea priorităţii de trecere pentru pietoni.

Anul trecut, numărul oamenilor care au murit în accidente de circulaţie a crescut cu 74 faţă de 2014. S-au înregistrat 1.893 de decese, în condiţiile în care în 2014 au fost 1.819, iar în 2013, 1.861. Poliţiştii pun numărul mare al accidentelor grave şi pe seama creşterii parcului auto cu 5% faţă de 2104 şi cu 232% faţă de 1990.

Conform datelor de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV), la sfârşitul lui 2015 se înregistrau 6.600.325 de vehicule înmatriculate în România. Doar 302.054, aproximativ 4,5%, au până în doi ani vechime, în timp ce 1.208.046 de maşini (18,3%) înscrise în circulaţie au peste 20 de ani vechime.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button