În ce stadiu sunt lucrările la metroul din Drumul Taberei. Metrorex:Magistrala 5, finalizată în 2016

de:
21 aug. 2015
9 Afișari
În ce stadiu sunt lucrările la metroul din Drumul Taberei. Metrorex:Magistrala 5, finalizată în 2016

Construcția metroului Eroilor-Drumului Taberei este întârziată. La fel și darea lui în folosință, cu aproximativ doi ani, din cauza tăierii bugetului. După startul lucrărilor în toamna anului 2011, guvernul păstorit de Victor Ponta a avut grijă să taie din banii pentru anii 2012 și 2013. Mai exact, în perioada august 2012-august 2013, asocierea Astaldi-FCC-Delta ACM-AB Construct a oprit lucrările din cauza bugetului. Lucrările liniei de metrou au fost reluate în toamna anului 2013, cu finanțare europeană nerambursabilă, iar din calculele specialiștilor, tăierea panglicii este programată înaintea alegerilor parlamentare din noiembrie 2016, scrie Capital.ro.

Până la inaugurarea liniei de metrou, spre sfârșitul anului 2016, constructorii trag tare pentru a finaliza lucrările în zona Eroilor 2, punct care face legătura cu celelalte patru stații, respectiv Academia Militară, Orizont, Favorit și Drumul Taberei 34. Din datele Metrorex, Magistrala M5, care leagă centrul Bucureștiului de Sectorul 6, înregistrează întârzieri în apropierea Parcului Drumul Taberei. Lucrările la această stație de metrou au rămas în urmă, numai 17% din săpătura stației fiind realizată, circa 24% din structură construită și 36% din lucrările de deviere a rețelelor finalizate. În prezent, cei mai mulți muncitori, pe lungimea celor aproximativ 7 km de linie de metrou, sunt comasați în zona stației Parcul Drumul Taberei pentru avansarea lucrărilor.

Conform sursei citate, constructorii înregistrează întârzieri şi la stația de metrou Râul Doamnei: pe un panou scrie că începerea implementării proiectului a fost 28 martie 2011, iar data finalizării lucrărilor era 28 aprilie 2013.

Panoul aflat la intersecţia dintre străzile Valea Argeşului şi Drumul Taberei informează bucureștenii că termenul de execuție a lucrărilor, prevăzut în autorizație, era de 2 ani și o lună pentru șantierul liniei de metrou Drumul Taberei-Pantelimon/Tronsonul 1. Drumul Taberei-Universitate, Secţiunea Râul Doamnei – Hasdeu (Operă), stația Râul Doamnei. În realitate, constructorul are nevoie de 68 de luni pentru finalizarea lucrărilor stației Râul Doamnei.

În prezent, stația de metrou Râul Doamnei a rămas în urmă cu construcția, numai 17% din săpătură fiind realizată, circa 24% din structură construită și 36% din lucrările de deviere a rețelelor find finalizate. Lucrările structurale la patru dintre staţiile de metrou, între Eroilor și Parcul Drumul Taberei, respectiv Academia Militară, Orizont, Favorit şi Drumul Taberei 34, sunt într-un stadiu avansat de finalizare. Alte două stații ar putea fi finalizate până la sfârșitul acestui an.

Lucrările de deviere a rețelelor, săpăturile și structurile stațiilor Brâncuşi şi Romancierilor sunt realizate într-o proporție cuprinsă între 80 și 100%. De asemenea, constructorii au refăcut zona stațiilor de metrou Orizont, Favorit, Drumul Taberei 34, Romancierilor şi Brâncuşi.

Conducerea companiei Metrorex a estimat că lucrările magistralei Eroilor-Drumul Taberei sunt finalizate în procent de 72%. „Pentru execuţia Magistralei 5 de metrou, finanţată în cadrul Programului Operaţional Sectorial – Transport 2007-2013, au fost executate lucrări pentru finalizarea structurii de rezistenţă pentru secţiunea Eroilor – Râul Doamnei, inclusiv Valea Ialomiţei. În semestrul I al anului 2015, pentru această secţiune au fost executate lucrări în valoare de 93.989.582,4 lei cu TVA. În acest moment, din punct de vedere al lucrărilor de structură aferente tronsonului de metrou Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon, secţiunea Râul Doamnei – Eroilor 2, inclusiv staţia şi depoul Valea Ialomiţei, acestea sunt finalizate în procent de 72 %”, a explicat, pentru Capital, directorul general al companiei Metrorex, Cătălin Homor.

Oficialul Metrorex estimează că lucrările liniei de metrou Eroilor-Drumul Taberei se vor finaliza la sfârşitul anului 2016.

Magistrala M5 va face legătura dintre cartierul Drumul Taberei-sectorul 6 şi restul Bucureștiului, în zona Eroilor, staţie comună cu magistralele M1 şi M3.

Mai mult pe Capital.ro.

Cookies