Strania legătură dintre bucătăria chinezească și cultura română: se întâmplă în casele scriitorilor

de:
03 mart. 2013
1 Afișari
Strania legătură dintre bucătăria chinezească și cultura română: se întâmplă în casele scriitorilor

Restaurantul Wu Xing, de pe strada Covaci nr. 24, a fost deschis la începutul anului 2012, odată cu împlinirea a 12 ani de activitate în Bucureşti a Wu Xing. Restaurantul se află chiar în clădirea în care a lucrat Mihai Eminescu la ziarul Timpul. Placa memorială care atesta acest lucru a fost dată jos de patronii restaurantului şi pusă înapoi după două săptămâni, refăcută pentru a se asorta cu faţada restaurantului.

Înainte să vină Wu Xing să ocupe locul, în casa în care lucrase Eminescu a fost anticariat Galeria Noi, al firmei ”Craii de Curtea Veche”. „Clădirea nu era renovată, era parcă încremenită în timp”, îşi aminteşte un bărbat de vreo 30 de ani, care trecea prin zonă. „Nu ştiu dacă este cea mai strălucită soluţie să fi venit Wu Xing aici, dar e mai bine faţă de cum era înainte”, continuă bărbatul. Alţii, în schimb, sunt de cu totul altă părere. „Măcar să fi făcut o cafenea literară, o bibliotecă, o librărie şi să fi păstrat ceva din loc, aşa cum era. Nu putem să facem ce ne taie capul cu un loc atât de important pentru cultura noastă”, a declarat un alt trecător. 

Strada Covaci, nr. 14. Redacţia ziarului „Timpul” a devenit… Wu Xing

Pe strada Mihai Eminescu, la casă cu numărul 151, a locuit Cella Delavrancea, pianistă şi scriitoare română, fiica lui Barbu Ştefănescu Delavrancea şi prietena apropiată a Reginei Maria a României. Casa s-a transformat într-un alt restaurant chinezesc: Templul Soarelui. Vechea clădire în stil românesc, cu decoraţii din lemn negru sculptat şi din stuc, s-a deghizat într-o pagogă. Deasupra uşii au fost aplicate elemente vopsite în culori tari, portocaliu, galben şi negru, iar ferestrele dinspre intrare sunt acoperite de autocolante portocalii. Placa memorială a fost pusă în urmă cu doi ani, deşi restaurantul este în acel loc de peste zece ani, fiind unul dintre cele mai vechi din Bucureşti.

 

S-a preferat „Templul Soarelui” în detrimentul unei case memoriale a celebrei pianiste

Cookies