În ce condiții mi s-ar părea ok să fiu agresat sexual la biserică

23 sept. 2022
16965 Afișari
În ce condiții mi s-ar părea ok să fiu agresat sexual la biserică
Adrian Teleșpan

La început fusese o simplă furnicătură. Aceeași furnicătură simțită simultan în coasta inimii, pe fruntea perineului și în colțul obraznic al privirii, ca un miracol definit de capacitatea unui concept sau a unui lucru de a se afla în același timp în trei locuri diferite. O fracțiune de secundă furnicătura asta punctuală și împrăștiată îl făcu să se ducă cu gândul la Arsenie Boca despre care se spune că a reușit să fie simultan și în închisoare și la înmormântarea mamei domniei sale. Furnicătura asta care se uita languros la fizica cuantică făcea și mai plauzibilă povestea lui Arsenie. 

Dar o fracțiune de secundă nu ține mult. Gândul nu apucă să se dezvolte, să își facă un cocon care să îl protejeze și al cărui interior să îl încălzească cu propria respirație, încât pe spate, ca un aluat diafan ivit din nimic, lăsat să dospească peste noaptea unor anotimpuri de-o clipă, pe spate ziceam, gândului să îi crească aripi pe care să și le întindă cu trosnituri atât de fine, încât să pară ecouri ale suspinelor originare și apoi să zboare, conștient că doar zborul cu două aripi, una a imaginației și alta a experienței, doar zborul cu aceste două aripi poate transforma gândul într-o poveste.

Nu s-a întâmplat acest lucru pentru că furnicătura se transformă într-o herghelie de armăsari plămădiți din ceață care îi zdrobiră sub copitele lor coloana vertebrală în ascensiunea lor galopantă pe spate, apoi pe ceafă, invadându-i cutia craniană și apoi învolburându-i mintea în dorința lor oarbă de a i se înghesui toți înspre frunte în dreptul căreia începură să necheze ascuțit ca lama și să lovească fruntea din interior cu picioarele din față atât de tare încât o prefăcură într-un plumb mai greu decât tot ce există, atât de greu că nu mai putu să își țină capul sus și căzu cu fruntea între picioarele enoriașei. 

În clipa din urmă a șocului ce urmă acestei căderi, enoriașa a simțit bătăile de copite în dreptul pântecelor, dar neștiind ce sunt și-a imaginat pripit că broboanele de sudoare pe care le văzuse cu câteva clipe înainte pe fruntea preotului Visarion Alexa se prefăceau acum în niște bile de rulmenți care voiau să îi pătrundă prin piele, ca niște idei transformate în gloanțele nemiloase ale păcatului. 

Lăfăindu-se pe o sofa din aia cu spătar asimetric pe care stau întinse ducesele în tablouri, furnicătura și-a aprins o țigară, și-a umezit buzele, a gemut a relaxare după ce și-a desfăcut sutienul, și l-a dat jos, l-a mirosit, a decis că mai poate fi purtat și s-a gândit tandru, dar și pervers că îi e foame. A pus mâna pe telefon, a format un număr, a așteptat să i se răspundă și a zis: Bună seara, sunt eu, Impulsul Sexual, aș vrea să fac o comandă: O porție de mici preoțești, o ciorbă de fasole în cădelniță și o colivă, c-am mai îngropat o carieră. Nu, să nu mai sune, că e deschis. La mine e tot timpul deschis. Eu deschid prin definiție, nu doar picioarele și mințile. 

Înainte de a continua articolul, vreau să mă spovedesc și eu la dumneavoastră în scopuri personale. Puțin. Săptămâna viitoare, sâmbătă, pe 1 octombrie încep sezonul 7 al cursului de scriitură pe care îl predau. E un curs practic, pe durata a șapte săptămâni, în timpul căruia vom face multe exerciții împreună, în urma cărora sper să ajungeți să vă placă mai mult felul în care scrieți. Cursul se face online și mai sunt locuri. Detalii aici. https://nakedpr.ro/curs-de-scriitura/

Așa. Revenim la subiectul articolului. Cei care mă citiți știți că pledez pentru pace și lipsa oricărei forme de abuz. Cu toate astea, vă spun sincer, reușesc să mă mai abuzez pe mine însumi în niște maniere foarte profunde în ultima vreme. Cu toate acestea, idealist fiind, știu că va veni o zi în care noi, oamenii, ne vom avea ca frații, ne vom iubi necondiționat și vom ierta abuzul pentru că el nu va mai exista decât în trecut.

Titlul, știu, e ușor scandalos, mai ales că nu e ok să ne agresăm, punct. Fie că e sexual sau fizic sau psihic. De aceea vreau să clarific că titlul se referă strict la mine. Adică dacă ar fi să aleg pentru mine unde să fiu agresat sexual ar fi la biserică și într-un context foarte bine definit, adică într-un film de Sorrentino. Văd secvența cam așa, imaginați-vă fix cum fac și eu acum, că vă uitați la un film.

Camera pare să cadă încet din cer, dintr-un cer senin, de un albastru care ar semăna invidie în sânul Voronețului. Cade cu viteza unei pene răzlețe desprinse din aripa unui înger după ce acesta se lovise din greșeală de coada unui Airbus A380 în care pasagerii se plângeau că nu pot plânge. La început e liniște pe tot cerul, apoi suspine încep ssă împânzească urechea, până când totul devine un concert de lamentații. Pe măsură ce plânsul se întețește, cerul se învolburează, se înnegrește de nori care intră violent unul în altul, iar pana devine din ce în ce mai grea și cade din ce în ce mai repede. Un cor de îngeri stricați cântă din ce în ce mai apăsător și mai dezlânat, ca un gramofon care se scufundă într-un ocean de sânge de prunci, piesa Unholy a lui Sam Smith.

Pana ajunge să cântărească cât toate păcatele omenirii și, prin ochiul unui Cristos din marmură neagră răstignit aplecat deasupra mea, îmi cade pe lângă tâmplă, îmi taie o bucată din ureche și apoi îmi zdrobește umărul, ricoșează din acesta și îmi zboară spre palmele împreunate în poală, unindu-se în acest scurt drum cu una dintre lacrimile căinței mele care o spală și o face ușoară la loc. Eu nici nu simt umărul zdrobit, atât de împovărat sunt de ce urmează să spun la spovedanie. Deci ca să explic cadrul pe pe scurt, pana cade, cade, cade și ajunge pe mine care sunt la spovedanie sub acest Cristos sculptat în ochiul căruia s-a întâmplat tot ce v-am povestit până acum și se unește cu lacrima mea. Ca o pană lacrimă. Vedem că preotul și cu mine suntem amândoi în genunchi, cu capul plecat, unul în fața celuilalt.

Bun. Eu mă opresc puțin din plâns și îmi trag mucii cu forță în mine ca să pot să vorbesc. Cu atâta forță încât camera e atrasă în nas, iar pe sunetul de muci trași, pe sub care încă se aude Unholy, vedem evoluția Universului în sens invers cronologic până la Big Bang și apoi o lumină puternică inundă ecranul, iese prin acesta și atinge spectatorul pe inimă. Nu mă întrebați pe mine cum e posibil așa ceva, e filmul lui Sorrentino.

Pe acest fond luminos, eu încep spovedania: Iartă-mă, Tată, că am crezut că ești rău ca mine, că am crezut că pot să omor în Numele Tău, că mi-am maltrat și ucis frații din toată lumea ca să-i forțez să creadă în Tine ca mine, că nu mi-am tratat frații și pe mine cu Iubirea pe care Tu ne-o porți indiferent de ce greșeli facem. Iartă-mă că am crezut că trebuie să Îți cer iertare, când Tu ești atât de bun, încât nici n-ai nevoie să ierți, căci Tu știi că orice copil greșește, că mai bine…

Și aici hop, filmat de deasupra cred că ar fi frumos, adică să ne vedem preotul și cu mine în genunchi, pac!, mă trezesc cu degetul cel mare al lui Jude Law în gură, apăsându-mi violent limba, ca și cum ar fi zdrobit un gândac de bucătărie. “Taci, zdreanțo, nu mai vorbi așa!” și jap! o palmă peste bot. Din obișnuință eu mi-aș mușca de jos, că, nu știu dacă ați observat, nu e deloc sexy să o muști pe aia de sus. Ia încercați. Ați văzut?

Apoi Jude m-ar apuca de ceafă, și m-ar forța violent, ducându-mi obrazul încă înroșit de la palmă înspre prohabul lui unde se simt deja armăsarii ceții galopând. Eu sunt pierdut, în privirea mea se citește această pierzanie, căci am în expresie ceva din Daniela Crudu lăsată în cadrul unui reality show să opereze acceleratorul nuclear de la Cern. Am simțit că sub sutană era ceva tare, dar nu am știut ce e. Jude s-a încurcat în veșminte. Cu o mână mă ține de ceafă, cu alta încearcă să își elibereze de sub povara rufelor preoției impulsul acesta rigid. Mai multe măicuțe râd de el, ceea ce îl enervează și vă dați seama că aș putea continua, dar ideea ar fi aceeași: Agresiunile ar fi minunat să existe doar în filme. Și de la un punct înainte nici acolo.

Mai spun un singur lucru, în care cred cu foarte mare tărie. Cred că pentru Dumnezeu suntem atât de egali, încât pentru a ajunge la El nu avem nevoie de intermediari, nu avem nevoie să fim într-un loc anume și avem nevoie doar să ne iertăm și să ne privim cu respectul pe care am vrea să îl primim de la ceilalți. Atât am pregătit pentru astăzi. Vă îmbrățișez și vă repet o treabă pe care a spus și Isus: Nu mai vă abuzați. Pup. Doamne ajută și Doamne ferește până abuzul ne părăsește. Adibuzu’.

Nota B365.ro: Tot de la Aditză, Doamne-ajută:

Cookies