“În căutarea Micului Paris”. Imagini rare cu cele mai frumoase clădiri din București, exemple glorioase de arhitectură franceză. Istoria vie și veselă a proprietarilor

susținut de
16 dec. 2024
10891 afișări
“În căutarea Micului Paris”. Imagini rare cu cele mai frumoase clădiri din București, exemple glorioase de arhitectură franceză. Istoria vie și veselă a proprietarilor
“În căutarea Micului Paris”. Imagini rare cu cele mai frumoase clădiri din București, exemple glorioase de arhitectură franceză. Istoria vie și veselă a proprietarilor | Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.

“București. În căutarea Micului Paris”. Prin comparație cu marile ansambluri rezidențiale muncitorești, construite în socialism, zone vaste de cartiere-dormitor, uniformizate prin arhitectură ideologică, Micul Paris este chiar mic și împrăștiat prin oraș, dar  mai ales în centrul Bucureștiului.

De aceea, trebuie să-l cauți, să crezi și să cercetezi, să îi știi istoria, să-l descoperi și să-l vezi cu ochii tăi, ca să poți spune cu mâna pe inimă: “Acesta este Micul Paris, l-am găsit, chiar a existat, ne aparține și azi”. Micul Paris răstoarnă marele București socialist prin eleganță, calitate și rafinament.

Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.
Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.
Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.

De vei căuta Micul Paris în București, el te va găsi

Spre deosebire de Muzeul Satului, unde exemplele de arhitectură și locuire țărănească sunt puse laolaltă, într-o singură vitrină premium, ca la muzeu, Micul Paris nu este o rezervație, un cartier de sine stătător, dar te răsplătește, dacă pleci în căutarea lui.

Cu dovezi, imagini vechi, documente și informații inedite despre proprietari, arhitecți, ingineri și constructori, vă invităm într-o călătorie specială: “București. În căutarea Micului Paris”, Editura Vremea, 2024, carte-ghid turistic, îndrumare, puzzle reușit al vechiului oraș, fișă necrispată de monumente, semnată de dr. Narcis Dorin Ion.

“În căutarea Micului Paris”. Imagini rare cu cele mai frumoase clădiri din București, exemple glorioase de arhitectură franceză. Istoria vie și veselă a proprietarilor
Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.

Volumul este o istorie a arhitecturii, a sculpturii, a grădinilor şi parcurilor, dar și a mentalităţilor şi moravurilor de altădată. O istorie vie, veselă, cum au fost şi oamenii care au făcut-o”

Volumul este structurat pe șapte capitole, al căror titlu vorbește de la sine despre conținutul ei: Bucureştiul şi edificiile sale emblematice; Fast şi rafinament: palatele Bucureştiului;

Oraşul şi vechile sale case boiereşti; Memoria oraşului: muzeele Capitalei; Locuri de popas: hanurile, hotelurile şi cafenelele Bucureştiului; Natură şi arhitectură: parcurile şi grădinile Capitalei; Monumente de for public: statui şi busturi.

“În căutarea Micului Paris”. Imagini rare cu cele mai frumoase clădiri din București, exemple glorioase de arhitectură franceză. Istoria vie și veselă a proprietarilor
Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.

„București, capitala unui pământ tragic unde adesea totul sfârșește comic”

Mai jos, interviu cu dr. Narcis Dorin Ion, istoric, muzeograf și cercetător, cu preocupări privind istoria modernă, contemporană și recentă a României.

Dr. Narcis Dorin Ion: București. În căutarea Micului Paris evocă un timp al unui oraş vesel, „capitală a unui pământ tragic unde adesea totul sfârşeşte în comic”, după aprecierea lui Paul Morand, autorul unei minunate cărți despre București”.

“În căutarea Micului Paris”. Imagini rare cu cele mai frumoase clădiri din București, exemple glorioase de arhitectură franceză. Istoria vie și veselă a proprietarilor
Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.

Până pe la 1850, această Capitală orientală nu putea reţine atenţia peregrinilor de pe alte meleaguri decât prin bisericile ei şi prin câteva case boiereşti”

B365: De când se poate numi Bucureștiul oriental, Micul Paris? Este justificată denumirea? Există ideea că Micul Paris a apărut doar pe câteva străzi, în centrul orașului, în rest erau ulițe desfundate și case umile.

Dr. Narcis Dorin Ion: Bucureştiul a fost numit, cândva, şi nu fără temei, „Micul Paris”, sintagmă ce se regăsește și în titul cărții, parafrazat după Proust: București. În căutarea Micului Paris. Lucrul se petrecea în perioada interbelică şi justifica, cu oarecare mândrie, realizările arhitectonice notabile care dăduseră oraşului, începând cu finele veacului al XIX-lea, o nouă înfăţişare. I se crease un alt chip, total diferit de cel cu care se obişnuiseră călătorii străini la jumătatea secolului.

Până pe la 1850, această Capitală orientală nu putea reţine atenţia peregrinilor de pe alte meleaguri decât prin bisericile ei şi prin câteva case boiereşti care se înălţau trufaş în centrul istoric al oraşului. Periferia, în schimb, venea cu tot balcanismul şi orientalismul ei, înfăţişând o imagine dezolantă, pe care occidentalii s-au grăbit să o consemneze în jurnalele lor, ca o dovadă supremă a existenţei unei lumi ce funcţiona după alte criterii.

Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.
Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.

Boierimea română, ai cărei membri își făcuseră studiile în Occident, a revenit în țară cu dorinţa de a clădi aici un București cât de cât modern”

Dr. Narcis Dorin Ion: Venirea principelui Carol de Hohenzollern pe Tronul României, în 1866, şi obţinerea Independenţei, unsprezece ani mai târziu, au fost imbolduri puternice pentru o racordare a ţării şi a Capitalei la modelele de civilizaţie europeană. Impulsul a venit şi din partea unei întregi clase sociale şi politice, boierimea română, ai cărei membri îşi făcuseră studiile în Occident şi reveniseră în ţară nu numai cu bunul gust şi cultura deprinse în aceste şcoli, dar şi cu dorinţa de a clădi aici un oraş cât de cât modern.

Încet, pe măsură ce situaţia politică şi economică s-a stabilizat şi a înregistrat un progres evident, proiectele au început să prindă contur şi au fost materializate cu ajutorul unor mari arhitecţi străini, francezi în special, care s-au stabilit şi au creat în România.

Casa Constantin Geblescu, strada Polonă. Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.
Casa Constantin Geblescu, strada Polonă. Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.

B365: Din ce punct ați plecat în căutarea Micul Paris și ce aduce nou cercetarea dvs. față de alte cărți de referință? Cum ați structurat întregul ghid-poveste? Nu este un ghid sec, fiecare subiect are o poveste succinta a comanditarilor, a constructorilor.

Pentru mine, povestea unei clădiri a fost un pretext de a intra în istoria familiei care a clădit-o ori a comanditarilor, fie ei particulari, fie demnitari ai statului, în cazul edificiilor publice”

Dr. Narcis Dorin Ion: București. În căutarea Micului Paris este o carte de tinerețe, pe care am scris-o când aveam 28 de ani și descoperisem, deja, prin cercetarea directă (în arhive publice și familiale, în biblioteci și fototeci, dar mai ales pe teren), urmele acestei arhitecturi de factură franceză al cărei șarm m-a cucerit definitiv.

Ca student (1992-1997), am locuit într-o casă din Micul Paris, situată pe strada Plantelor, în plină rezervație de arhitectură bucureșteană, iar subiectul primei mele cărți – Castele, palate și conace din România, apărută în 2001 – m-a apropiat și mai mult de arhitecții care au conturat noua imagine a Bucureștiului.

Trecând de la arhitectura rezidențială regală și boierească la cea urbană, comandată tot de capete încoronate, membrii ai boierimii și aristocrației sau oameni politici cu stare, mi-a fost ușor să realizez câteva capitole din cartea închinată Micului Paris de altădată, pe care am completat-o cu celelalte clădiri reprezentative, tocmai pentru a crea un întreg, o imagine cât de cât sugestivă despre Capitala care păstrează, încă, atâtea exemple de arhitectură inspirate de marele Paris.

“În căutarea Micului Paris”. Imagini rare cu cele mai frumoase clădiri din București, exemple glorioase de arhitectură franceză. Istoria vie și veselă a proprietarilor
Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.

Pentru mine, povestea unei clădiri a fost un pretext de a intra în istoria familiei care a clădit-o ori a comanditarilor, fie ei particulari, fie demnitari ai statului, în cazul edificiilor publice.

De aceea, aceste „fișe de monument” pe care le prezint în carte – sub forma unei povești ce poate trimite cu gândul și la un ghid turistic, pentru că am avut și această idee de a facilita iubitorilor de artă și istorie redescoperirea orașului în care trăiesc – conțin datele esențiale despre clădirea respectivă, proprietari, comanditari, iar ampla bibliografie de la sfârșitul volumului vine cu sugestii prețioase pentru cei ce vor să aprofundeze subiectul, încă frumos, interesant și provocator.

Dr. Narcis Dorin Ion: Când a apărut prima ediție a cărții, în 2003, ea venea cu noutatea că readuceam în atenția cititorilor – prin legătura directă cu creațiile lor, edificii publice, case și palate private, monumente de for public – arhitecții, artiștii, sculptorii și constructorii care au realizat toate aceste edificii din Bucureștiul regelui Carol I. Aveam și avantajul că, până în 1990, astfel de subiect nu putea fi abordat în maniera aceasta, ceea ce m-a determinat și mai mult să realizez acest proiect drag mie. În ediția aceasta, sugestiv ilustrată și impecabil tipărită la Editura Vremea, informațiile esențiale despre clădirile evocate au fost aduse la zi, astfel că cititorul are în față o panoramă specială a orașului, în care arhitectura sa și exemplele ei glorioase ocupă un loc de prim rang.

“În căutarea Micului Paris”. Imagini rare cu cele mai frumoase clădiri din București, exemple glorioase de arhitectură franceză. Istoria vie și veselă a proprietarilor
Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.
“În căutarea Micului Paris”. Imagini rare cu cele mai frumoase clădiri din București, exemple glorioase de arhitectură franceză. Istoria vie și veselă a proprietarilor
Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.

Franța a avut un rol formidabil în modernizarea Bucureștiului și încă vizibil în trama stradală, atât de mutilată în timp de pace, în comunism și în democrație, chiar și după 1990”

B365: Ce rol a jucat Franța în modernizarea Bucureștiului?

Dr. Narcis Dorin Ion: Unul formidabil și încă vizibil în trama stradală a Bucureștiului, atât de mutilată în timp de pace, în comunism și în democrație, chiar și după 1990.

De numele a numeroși arhitecţi, sculptori, pictori şi decoratori francezi a fost legat avântul constructiv înregistrat în Bucureşti la cumpăna secolelor XIX şi XX. Paul Gottereau, Louis Blanc, Albert Ballu, Cassien Bernard, Albert Galleron, Ernest Doneaud, Theophile Bradeau, Jules Berthet sunt creatorii unor edificii emblematice ale Capitalei, ai unor clădiri ce i-au schimbat înfăţişarea: Ateneul Român, CEC-ul, Palatul Regal vechi, Palatul Cotroceni, Banca Naţională, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Palatul de Justiţie, Hotelul Athénée Palace, cărora li se adaugă numeroasele palate şi case boiereşti clădite în acelaşi stil eclectic de manieră franceză. Mari arhitecţi români, ca Ion D. Berindey, Grigore Cerchez, Petre Antonescu, au contribuit şi ei, prin clădirile pe care le-au realizat în acelaşi stil, la conturarea unei noi imagini a oraşului.

“În căutarea Micului Paris”. Imagini rare cu cele mai frumoase clădiri din București, exemple glorioase de arhitectură franceză. Istoria vie și veselă a proprietarilor
Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.
Ateneul Român. Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.
Ateneul Român. Foto credit: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro.

Hotel Lafayette, Hotel Luvru, Hotel Hugues, unele deschise chiar de francezi, unde chelnerii vorbeau în franceză, iar meniul era tot franţuzesc”

Dr. Narcis Dorin Ion: S-a putut realiza, astfel, în numai câteva decenii, o rapidă europenizare a acestui oraş oriental prin excelenţă, schimbarea fiind constatată de cei mai mulţi străini care l-au vizitat. Au apărut acum, în locul bătrânelor hanuri, hoteluri moderne şi confortabile (numele lor merg tot spre ideea „Micului Paris” – Hotel Lafayette, Hotel Luvru, Hotel Hugues), unele deschise chiar de francezi, unde chelnerii vorbeau în franceză, iar meniul era tot franţuzesc. Cofetăriile, cafenelele, restaurantele îşi îmbiau clienţii cu produse ale patiseriei franţuzeşti ori cu vinuri de soi de aceeaşi provenienţă. Limba de conversaţie în saloane şi în înalta societate, ca şi în mediul politic sau diplomatic, este tot franceza. Franţa, aliata noastră tradiţională, ne ajută în timpul primului război mondial cu o misiune militară şi rămâne, în întreaga perioadă interbelică, pilonul de bază al politicii noastre externe.

Era firesc, în aceste condiţii, când întreaga elită intelectuală şi politică se origina din mediul cultural francez, ca şi Bucureştiul să stea sub influenţa Parisului, al cărui stil arhitectonic a încercat să îl imite. S-a construit mult, s-a clădit cu bun gust, s-a zidit durabil, au fost înălţate edificii impozante, au apărut cartiere întregi de vile construite în stil eclectic francez, de pe faţadele cărora câte o cariatidă, un îngeraş sau un grifon veneau să amintească trecătorilor puterea şi gustul proprietarilor. Au apărut străzi definitorii pentru evoluţia arhitectonică a oraşului (Calea Victoriei – strada edificiilor publice şi a palatelor boiereşti, Şoseaua Kiseleff – bulevardul marilor case boiereşti, strada Lipscani – artera negustorilor etc.), străzi care şi azi – după mutilările suferite în anii regimului comunist – ne mai încântă privirea şi ne întorc într-un alt timp. Un timp al unui oraş vesel, „capitală a unui pământ tragic unde adesea totul sfârşeşte în comic”, după aprecierea lui Paul Morand, autorul unei minunate cărți despre București.

Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.
Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.

Din păcate, multe dintre aceste edificii şi monumente au dispărut, dar cele care ne-au mai rămas ne dau o imagine a ceea ce a fost cândva „Micul Paris”

B365: Care sunt particularitățile studiului dvs?

Dr. Narcis Dorin Ion: Socotind că acest oraş, vesel cândva, a fost mutilat prin sistematizările şi demolările nesfârşite din timpul lui Ceauşescu, propun cititorilor acestei cărți un itinerar livresc prin vechiul Bucureşti, în căutarea „Micului Paris”. Azi, cu greu se mai poate recunoaşte atmosfera ce domnea în Bucureştiul interbelic, dar – ca prin minune – s-au păstrat, deşi în continuă degradare, multe clădiri ce ne amintesc de „Micul Paris” de odinioară. De aceea, cartea vă invită să le descoperim împreună, urmărind istoria oraşului – în tot ce are ea mai definitoriu şi mai pitoresc – de-a lungul unui secol şi jumătate (1800-1948). O perioadă tulbure, nu de puţine ori aflată sub semnul incertitudinii, o perioadă de căutări şi adaptări, la sfârşitul căreia Bucureştiul se putea mândri cu un tezaur arhitectonic de mare valoare.

Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.
Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.

Urmărind acest titlu – Bucureşti. În căutarea Micului Paris – am încercat să redau istoria modernă a Capitalei, văzută prin monumentele sale definitorii, publice sau private. Se îmbină, astfel, o istorie a arhitecturii, a sculpturii, a grădinilor şi parcurilor cu cea a mentalităţilor şi moravurilor de altădată. E o istorie vie, veselă, cum au fost şi oamenii care au făcut-o; o istorie în care toată protipendada şi boema Bucureştiului se aduna la Capşa sau la Terasa Oteteleşanu, o istorie marcată de aristocraţia română a cărei bogăţie şi rafinament sunt transpuse în case şi palate care şi azi ne stârnesc admiraţia. Din acest periplu istoric şi sentimental prin Bucureşti am exclus bisericile şi mănăstirile, care nu au nimic în comun cu spiritul vesel al „Micului Paris”, dominat de cafenele şi restaurante şi populat cu personaje pitoreşti de care s-a vorbit mult în epocă.

Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.
Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.

Primarul Pake Protopopescu a contribuit la conturarea Micului Paris

B365: Ce rol a jucat primarul Pake Protopopescu în sistematizarea orașului? Doamna Georgeta Filitti îl compară cu Baronul Hausmann din timpul domniei lui Napoleon al III-lea.

Dr. Narcis Dorin Ion: Rolul primarului Pake Protopopescu a fost foarte important în sistematizarea și modernizarea Bucureștiului, iar istoricii și arhitecții – încă din perioada interbelică – au subliniat contribuția sa la conturarea noii imagini a Capitalei. Astăzi îi sunt dedicate monografii, iar cea mai recentă a apărut tot la Editura Vremea, unde istoria urbei de pe malul Dâmboviței este un subiect special, în seria Planeta București coordonată de doamna Silvia Colfescu, mare cunoscătoare și iubitoare de istorii bucureștene, dublată de un distins și împătimit editor.

În aceste condiții, comparația pe care doamna academician Georgeta Filitti o face cu baronul Hausmann este cât se poate de fericită, păstrând, firește, proporțiile transformărilor pe care cele două orașe le-au suferit în a doua jumătate a celui de-al XIX-lea veac. În prefața cărții, Domnia Sa, fin cunoscător al istoriei Bucureștilor, scrie, cu deplin temei:

Dincolo de expresia materială, cu sute de case modelate ca atare, de opera concretă a unor prestigioși arhitecți francezi sau a altora, români, formați în Franța, e vorba de o stare de spirit. Impulsul dat de monarhia instaurată la 1866, ambiția marii boierimi de a imita și, dacă se poate, de a egala gesturile regale în materie de construcții, adoptarea unei legislații urbane drastice de sistematizare, în vremea primarului Pake Protopopescu, ce amintea de baronul Hausmann din domnia lui Napoleon al III-lea – toate au lăsat o zestre prețioasă care continuă să definească orașul. Dacă vrea să-i prezinte Capitala, prioritar bucureșteanul îi arată străinului construcțiile din «la Belle Époque», din anii interbelici, când realizările de aici rezonau cu înfăptuirile din Occident.

Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.
Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.

B365: Care ar fi clădirea reprezentativă pentru Micul Paris?

Dr. Narcis Dorin Ion: Sunt mai multe, nu aș putea vorbi despre una singură. Calea Victoriei păstrează astfel de edificii publice ce amintesc de Micul Paris de odinioară: mă gândesc la creațiile arhitectului Paul Gottereau (la sediul Fundației Universitare „Regele Carol I”, azi Biblioteca Centrală Universitară, care ilustrează și coperta volumului, ori la minunatul sediu al CEC-ului mare, cum se numea în epocă, la Palatul Cotroceni în partea lui de stil francez), ori ale elvețianului Louis Blanc (autorul splendidului sediu al Ministerului Agriculturii și Domeniilor), ca să nu mai vorbesc de tezaurul arhitectonic în stil eclectic francez pe care ni l-a lăsat moștenire talentatul arhitect Ion D. Berindei (iar palatul lui George Grigore Cantacuzino, tot din Calea Victoriei, tip de „hôtel particulier” parizian, stă mărturie asupra gustului francez în arhitectura bucureșteană din vremea Belle Époque-ului). Se adaugă acestora, nenumăratele case boierești clădite în stil de inspirație franceză, care – restaurate sau încă ponosite – atrag, totuși, atenția cunoscătorilor prin detalii rafinate ale fațadelor, ce ne întorc nu numai privirea, dar și gândul, în Epoca cea Frumoasă, când au fost zidite.

Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.
Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.

„Avem un trecut, avem un patrimoniu, avem o zestre arhitectonică, urbană sau rurală, pe care trebuie să o conservăm, să o restaurăm și să o valorificăm așa cum se cuvine”

B365: Care este concluzia căutărilor, a volumului?

Dr. Narcis Dorin Ion: Deși pare a fi tristă, în comparație cu prezentul orașului, concluzia volumului o poate desprinde fiecare cititor în parte, după parcurgerea materialului frumos ilustrat cu fotografii de epocă din colecția mea. Concluzia mea e limpede, și o tot clamez de mai bine de două decenii: avem un trecut, avem un patrimoniu, avem o zestre arhitectonică, urbană sau rurală, pe care trebuie să o conservăm, să o restaurăm și să o valorificăm așa cum se cuvine. Altminteri, nu vom putea ieși din expresia paradigmatică a lui Cocteau: „LʼOrient commence là oú lʼon cesse dʼentretenir”. Și e păcat, și trist, în același timp, pentru că înaintașii noștri – și nu vreau să spun vorbe mari! – au creat aceste valori de patrimoniu nu doar pentru confortul lor propriu, nu doar din rațiuni de orgoliu personal ori de demonstrare a unui statut social, ci și cu gândul de a crea alt oraș (edificiile publice stau mărturie, în orice epocă, în Capitală și în celelalte mari orașe ale țării) și, la scară mare, altă țară, modernă, racordată la Europa ce ne-a servit drept model. Acesta a fost și gândul primului rege, Carol I, care în lunga sa domnie, de 48 de ani, a nutrit acest vis de a moderniza Bucureștiul și Vechiul Regat. Și dacă fondatorul dinastiei a reușit, nu văd de ce nu am reuși și noi măcar să păstrăm această zestre identitară.

Casele Filipescu și arh. Grigore Cerchez. Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.
Casele Filipescu și arh. Grigore Cerchez. Foto credit: Colecția Narcis Dorin Ion.

B365: Cum vedeți astăzi Micul Paris? Își mai merită renumele?

Dr. Narcis Dorin Ion: Dacă știi să îl descoperi – și, din acest punct de vedere, cartea mea poate servi și de ghid turistic –, Bucureștiul îți poate rezerva mari surprize, transpunându-te, la distanță de câteva sute de metri, la un colț de stradă sau între blocurile „epocii de aur”, într-un alt timp și oferindu-ți șansa de a deveni, locuitor sau turist de vei fi, un „descoperitor”. Fie că descoperi o casă necunoscută, o stradă pe care nu o cunoșteai, o biserică cu o arhitectură aparte, un edificiu public din altă epocă, sufocat de arhitectura în sticlă și beton a vremurilor contemporane, bucuria de a te întoarce în timp îți va fi pe deplin răsplătită și te va îmbia la noi căutări și cercetări (pe teren sau în cărți), pe urmele trecutului din care fac parte și aceste arhitecturi ale Micului Paris de la porțile Orientului.

Bucureștiul merită o grijă specială, dacă vrem să mai putem prezenta urmașilor, peste încă cinci decenii, de pildă, specificul Micului Paris de altădată”

Dr. Narcis Dorin Ion: Văd Bucureștiul de azi – și aici vreau să fiu optimist! – cu șansa de a fi mai protejat, printr-o legislație adecvată, de demolările pe care le postulează dezvoltatorii imobiliari (și avem numeroase exemple, după 1990, în care monumente de arhitectură au dispărut, într-o noapte, pentru a face lor unor clădiri de birouri!). A păstra ceea ce a mai rămas din vechiul București nu este doar misiunea bucureștenilor, locuitori sau trăitori, vremelnic, aici, ci și a tuturor celor care – având varii meserii și pregătiri: istorici, istorici de artă, arhitecți, urbaniști, ingineri, peisagiști – iubesc acest oraș, atestat documentar prin hrisovul lui Vlad Țepeș, din 20 septembrie 1459. La mai bine de cinci secole și jumătate de existență, Bucureștiul merită o grijă specială, dacă vrem să mai putem prezenta urmașilor, peste încă cinci decenii, de pildă, specificul Micului Paris de altădată.

Casa Macca. Foto credit: Ana Dumitru.
Casa Macca. Foto credit: Ana Dumitru.
Interior Casa Macca. Foto credit: INP.
Interior Casa Macca. Foto credit: INP.

Să nu repetăm exemplul nefericit al New York-ului, a cărui arhitectură de factură franceză (marile reședințe în stilul neorenașterii, clădite de familia Vanderbilt, de pildă, și de alți mari industriași ai epocii) a fost demolată (uneori chiar după 1949), pentru a face loc zgârie-norilor faimoși, dar care nu pot vorbi viitorimii despre „părinții fondatori” ai marelui oraș american.

Narcis Dorin Ion este doctor în istorie (2006) cu teza Elitele şi arhitectura rezidenţială în Ţările Române (sec. XIX-XX), distinsă cu premiul „George Oprescu” al Academiei Române (2013)

Narcis Dorin Ion (n. 5 iunie 1974) a absolvit, ca șef de promoție, Facultatea de Istorie a Universității din București (1992-1997), la care a urmat un masterat în istoria contemporană a României (1997-1999). Autor a 30 de cărți și a peste 170 de studii și articole de specialitate, pe mai multe domenii de cercetare: istoria elitelor, a arhitecturii rezidențiale și a monumentelor istorice din București și din țară, istoria partidelor politice din România postbelică, istoria Familiei regale a României, culegerea și publicarea unor mărturii privind viața boierimii române și biografiile unor reputați istorici. Editor de însemnări zilnice (jurnalul regelui Carol al II-lea al României, în șase volume) și corespondență istorică. Organizator al unor expoziţii şi manifestări ştiinţifice de prestigiu la Muzeul Național Bran (Simpozionul „Regina Maria”, 2004-2013) și Muzeul Național Peleș (expoziții, conferințe). A redactat, coordonat și editat ample cataloage de expoziţii, considerate lucrări de referinţă în domeniul istoriei artei și patrimoniului cultural.

“În căutarea Micului Paris”. Imagini rare cu cele mai frumoase clădiri din București, exemple glorioase de arhitectură franceză. Istoria vie și veselă a proprietarilor

„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:

Prima vilă modernistă din București e “cutia albă” a unui negustor de vinuri din Cartierul Evreiesc. Clădirea, proiectată de arh. Marcel Iancu, arată azi deplorabil

Cookies