„În București, transporturile chiar pot fi ca-n New York”. Argumentele și povestea lui Mihai Horodniceanu

08 dec. 2020
170 Afișari
„București poate deveni ca New York” Mihai Horodniceanu

Mihai Horodniceanu este inginerul responsabil pentru dezvoltarea rețelei de metrou din New York. O adevarată somitate în domeniul transporturilor. De curând, s-a întors in țară ca să devină consilierul primarului Nicușor Dan. Vrea să decongestioneze traficul infernal din oraș și să dezvolte un altfel de sistem de transport în comun. Cu o carieră impresionantă în spate, Horodniceanu crede că bucureștenii merită mai mult.

În campania electorală, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, l-a prezentat pe Mihai Horodniceanu drept „o personalitate mondială a transportului public”. Inginerul va fi consilierul sau pentru tot ce inseamna trafic din oraș. Mihai „Michael” Horodniceanu are 76 de ani, a locuit în România până la vârsta de 16 ani și a urmat cursurile liceului I.L. Caragiale din București. A emigrat împreună cu familia în Israel, unde a absolvit Facultatea de Inginerie Civilă din cadrul universității Technion Israeli Institute of Technology. La începutul anilor ’70  familia Horodniceanu s-a stabilit definitiv in SUA. Acolo, „Michael”, cum îi spun americanii, a obținut un Master’s Degree în Management și are un doctorat în Ingineria și Planificarea Transportului la Tandon School of Engineering din cadrul NYU Polytechnic.

Horodniceanu a fost comisar al traficului la Primaria din New-York

În anul 1973 a fondat compania Urbitran, pe care a condus-o din poziția de CEO în perioada 1980-1986. A renunțat la această functie în momentul în care a devenit comisar al traficului în cadrul Primăriei din New York, acolo a lucrat până in 1990. A fost profesor universitar la NYU Polytechnic și Manhattan College, unde a predat, printre altele, planificarea transporturilor, ingineria traficului și finanțarea transporturilor. Din anul 2008 a avut funcţia de preşedinte al MTA Capital, subdiviziunea de Infrastructura a Metropolitan Transportation Authority (MTA).

Cum dorește să transforme Bucureștiul? „Primele schimbări nu necesită investiții”

Horodniceanu a declarat:  „Trebuie început prin reorganizarea regiei transportului din București. Anumite lucruri se pot face cu o investiție minimală, mai mult de timp și de organizare decât financiară. Cred că ăsta este primul pas care trebuie făcut pentru a îmbunătăți transportul din București. Parcările trebuie reorganizate pentru a acorda prioritate mișcării.” a declarat Mihai Horodniceanu pentru Digi 24.

Bucureștiul este la ora actuală într-o fază în care lumea se folosește mult prea mult de mașini particulare, nu există un mod în care oamenii să meargă până la un punct cu mașina, să o lase acolo și să se folosească de transportul public. Bucureștiul, într-un fel, din punct de dezvoltare urban, arată mai mult ca Parisul decât ca New Yorkul, străzile sunt mai mici, dar sunt foarte multe locuri în care se pot face îmbunătățiri care să creeze posibilitatea unei mișcări mult mai fluide. Când am fost în București, am văzut că cel mai bun lucru era să merg pe jos sau să iau transportul public, altfel era absolut imposibil” a mai declarat acesta în cadrul aceluiași interviu.

Mai mult, profesorul Horodniceanu a afirmat că la baza unei schimbări stă înțelegerea sistemului de transport în comun de către autorități.

De ce vine Michael în ajutorul bucurestenilor, fara sa fie platit?

Mihai Horodniceanu are drept inspirație pentru decongestionarea orasului, amintirea Bucureștiului pe care l-a lăsat când a plecat din țară, Bucureștiul anilor ’60, plin de spații verzi, cu biciclisti și considerabil mai puține mașini. „Nicușor mi-a trimis un raport pe care l-am studiat și din care am înțeles că și în București se poate aplica același sistem ca și la New York. Soluțiile problemelor transportului bucureștean sunt complexe și vor necesita o aprofundare detaliată a specificului de transport general și local. Pe moment, înainte de a da soluții specifice am nevoie să mă documentez și să aprofundez problemele generale și locale ale Bucureștiului. Îmi este clar că va fi necesară rezolvarea problemelor prin schimbări ale traficului, al urbanisticei și regiei de transport înainte de a face și implementa schimbări a infrastructuri care vor necesita investiți semnificative” a declarat „Michael” pentru LIFE.ro.

Un alt motiv important care l-a facut să se intoarca în România este dorul de țara in care s-a născut și dorința de a vorbi mai mult românește.

 

Cookies