În București, nu toți eroii poartă pelerine. Livratorii se descurcă spectaculos cu ghiozdane („garsonierele” alea colorate din spate)

Importanța livratorilor este clară ca foamea de dinainte de prânz, o simțim mai ales de când cu pandemia. Cum reușesc, totuși, să navigheze atât de ușor orașul? Cum rezită livratorii o zi întreagă jonglând comenzile între restaurante și clienți? Ei bine, vă pot împărtăși din propria experiență de livrator pe bicicletă. Vă povestesc cum decurge o zi din viața unui livrator, cu bune, cu rele, dar și cum a fost afectată această industrie de răspândirea noului coronavirus.

Fie că mergi până la magazinul de la colț, spre job sau pur si simplu ieși la plimbare, este aproape imposibil sa nu vezi măcar un livrator, echipat cu masca de protectie si cu nelipsitul ghiozdan cubic. Poate chiar îi întâmpini la ușa ta și pui astfel umărul la o industrie care se dovedește esențială în timpul pandemiei: industria livratorilor. Băieții ăia (că fete sunt puține) mereu pe fugă, mereu în contratimp, mereu sosind cu o bucurie sau o nevoie urgentă.

Sunt norocos: am fost livrator pe bicicletă vara. De fapt, am fost mai degrabă norocos: în zilele cele mai fierbinți, ai vrea să fie brusc toamnă răcăroasă, de pildă. 

Meseria de livrator, prin ochii unui puști de 17 ani

Prima zi de muncă s-a dovedit a fi cea mai grea. La ora zece, m-am înarmat cu entuziasm si ambiție, dar și cu nelipsita „garsonieră”, porecla dată de livratori ghiozdanului în care îndeasă și transportă comenzile clienților.  

Ziua începuse liniștit. Era cald, foarte cald – 19 iunie până la urmă (cum altfel să fie?), completam comenzi in zona Tineretului – Parcul Carol (încă urăsc dealurile pe care le urcam pe biclă, cu greutatea in spate). La un moment dat, posibil din cauza soarelui arzător, probabil din cauza emoțiilor, mi-am uitat antifurtul de la bicicletă agățat de gardul vreunui client. Nu mai era timp de întoarcere, aplicația mă purta încet-încet spre centrul Bucureștiului.

Din fericire, bicicleta mi-a rămas alături până la finalul perioadei de muncă. Revenind la povestea primei zile de muncă, programul se apropia de final, dar surprizele abia începeau. Brusc s-a înnorat și n-a mai durat mult până s-a pornit potopul… Lentilele ochelarilor erau pline de șuvoaie de apă, apă șiroaie din cap până în picioare, pantodi ămbibași în apă… 

Canalizarea din zonă a clacat, drept urmare mă simțeam asemenea unui mic gondolier venețian, doar că pe bicicletă: ud până la os și cu o comandă de livrat. După ce am bâjbâit prin complexul rezidențial unde mă aștepta clientul – probabil nerăbdător și iritat de timpul mare de așteptare, mă gândeam eu, am ajuns în cele din urmă la destinație.

Spre surprinderea mea, îmi deschide ușa o fată aproape de-o seamă cu mine, mai degrabă îngrijorată de starea în care mă aflam decât de faptul că întârziasem. Totul e bine când se termină cu bine, comanda era intactă, clientul mulțumit, iar eu tocmai îmi terminasem programul primei mele zile în calitate de livrator. 

Poveștile sunt însă aproape infinite, niciodată nu știam unde mă va purta următoarea comandă. Am legat prietenii cu alți colegi livratori, cu care mă întâlneam la diverse cafenele si restaurante din oraș, unde ne spuneam fiecare ofurile, așteptând să fie pregătite comenzile. Mai important însă, am „gustat” pentru prima dată responsabilitatea care vine odată cu un loc de muncă.

Care este situația actuală în industria livrărilor?

Lumea livratorilor din București, în care am trăit și eu acum un an și jumătate,  s-a schimbat drastic. Meseria de livrator, fie că vorbim despre cei care folosesc mașina, scuterul, bicicleta, ori chiar cei care o fac pe jos – e și mai complicată de când cu pandemia. Și mai riscantă. 

Asta se vede și în dinamica pieței de muncă din domeniu:  în perioada februarie-aprilie, listele de așteptare pentru angajare însumau mii de potențiali curieri. Astăzi, doritorii sunt semnificativ mai puțini. Cu sutele, ba chiar cu miile sunt anunțurile de angajare de pe site-urile de specialitate. Se caută livratori peste tot. V-aș mai povesti, dar tocmai a sunat livratorul care îmi aduce prânzul că ajunge la mine în 5 minute. 😉