În București, când bate vântul, plouă cu copaci. Zeci de mașini avariate, aproape 160 de pomi doborâți

19 mai 2021
204 Afișari
În București, când bate vântul, plouă cu copaci. Zeci de mașini avariate, aproape 160 de pomi doborâți

A fost haos în București marți seară din cauza vântului puternic. Ultimul bilanț oficial al pagubelor arată că 159 de copaci au fost doborâți de vânt și 43 de autovehicule au fost avariate. Dezastru a fost și în țară.

Un număr de 25 de localităţi din 14 judeţe şi Bucureștiul au fost afectate în ultimele 24 de ore de fenomenele hidrometeorologice.

Situație gravă în București

În Capitală s-a intervenit pentru înlăturarea a 43 elemente de construcţie aflate în pericol de cădere şi pentru degajarea a 159 copaci de pe carosabil, a cinci stâlpi de electricitate/telefonie, fiind avariate 43 de autoturisme, anunță ISU București.

Zeci de cazuri de arbori căzuți doar în Sectorul 6

Primarul Ciprian Ciucu a cerut Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană (ADPDU) să-i prezinte un program de evaluare a sănătăţii copacilor din Sectorul 6, după ce marţi s-au înregistrat peste 30 de cazuri de arbori căzuţi şi ramuri rupte din cauza vântului puternic.

„Am avut 32 de accidente generate de vântul puternic, (…) copaci căzuţi, ramuri rupte. Toate sesizările au fost deja rezolvate prin intervenţia ADPDU Sector 6 şi Poliţiei Locale Sector 6”, a scris Ciucu, marţi seara, pe Facebook.

El a precizat că a vorbit cu horticultorii de la ADPDU Sector 6, care i-au precizat că toţi copacii care au căzut sunt verzi, dar, în condiţii precum cele de marţi, cad arborii încărcaţi cu frunze, deoarece opun rezistenţă la vânt.

Potrivit lui Ciprian Ciucu, în multe cazuri copacii nici nu au unde să-şi dezvolte rădăcini din cauza mediului urban şi a „betonării fără cap”, din trecut, a trotuarelor, alveolele rămase fiind mult prea mici.

„Copacii sunt încărcaţi cu frunze, deoarece sunt în perioada de vegetaţie. Doar în cazul unor toaletări drastice ar fi fost mai mici şansele ca ei să rămână pe poziţie. În acest moment, PMB a oprit toaletarea copacilor, cu excepţia acelora unde copacii sunt uscaţi. În Sectorul 6 sunt circa 280.000 de copaci, am cerut ADPDU Sector 6 să îmi prezinte un un program de evaluare a sănătăţii acestor copaci. ADPDU Sector 6 a toaletat în această primăvară, până la decizia PMB de a opri toaletările, aproximativ 7.000 de copaci”, a adăugat Ciucu.

Dezastru și în țară

Potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, s-a intervenit în Bucureşti şi în judeţele Argeş, Bihor, Brăila, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Prahova, Satu Mare, Teleorman şi Timiş pentru evacuarea apei din 21 curţi, 10 beciuri, de pe două străzi, precum şi pentru degajarea a 197 copaci de pe carosabil şi 47 elemente de construcţie, fiind avariate 74 de autoturisme.

Cookies