LA MINE-N CARTIER

În București s-a deschis o clinică veterinară unde se pot steriliza GRATUIT câinii cu stăpân

Cu ocazia inaugurării, Asociația Dog Rescue România dă startul Programului de Sterilizare Gratuită ce va fi oferit tuturor locuitorilor din sectorul 3, program unic în București. Toți cetățenii care au domiciliul în sectorul 3 pe baza unei programări, vor putea merge la clinică (deschisa NON-STOP) pentru sterilizarea gratuită a animalelor lor sau a celor de pe stradă.

Programările pentru sterilizarea câinilor cu stăpân se pot face la Asociația Dog Rescue, începând de luni, 2 martie, la numerele de telefon: 0751 113 813 sau 0751 214 539.

Managerul Turbo Vet – Pet Mobile, Rudolf Hofmann, a declarat pentru B365. ro că „Momentan există finanțare pentru primele 100 de sterilizări, urmând să se atragă și alte fonduri pe măsură ce vor exista solicitări”.

„Inițial am făcut un adăpost în Sectorul 3 și lucrând foarte mult cu câinii de pe stradă ne-am dat seama că există multe animale aflate în suferință și am înființat un serviciu de urgență pentru animalele fără stăpân. Orice locuitor dacă vede un câine care suferă poate să dea un telefon și noi trimitem o ambulanță care ridică acel cățel de pe stradă, îl aducem în clinică, îl îngrijim și căutăm adoptator.

Deocamdată susținerea financiară o avem de la parteneri din toată lumea (Anglia, Norvegia, Finlanda etc.), dorim ca pe viitor să înceapă și românii să ne ajute.

Sterilizarea câinilor cu stăpân încercăm să o facem gratuit pentru că este foarte important în momentul în care vor începe să aplice amenzi foarte multe persoane care nu-și permit sterilizarea vor abandona câinii din nou pe stradă”, a declarat medicul veterinar și managerul Turbo Vet – Pet Mobile, Rudolf Hofmann.

Inaugurarea clinicii veterinare Turbo Pet, situată pe str. Energeticienilor nr. 100 (parter Hotel Cinema), a vut loc vineri, în prezența primarului Sectorului 3, Robert Negoiță. La acest eveniment au participat și reprezentanţi din partea unor organizaţii internaţionale de protecţie a animalelor precum Kristin Sundby – International Dog Rescue Norvegia, Sigrid Kapetsh, Lori Kalef și Meredith Ayanp – R.S.P.C.A. (Royal Society for the Prevention of Cruelty to Animals) International USA, Julia Wasbeder – Organizaţia Europeană pentru Protecţia Animalelor şi a Mediului E.T.N. Germania, Claudia Buttenhoff Duffy – jurnalist din Germania, realizator de filme documentare, dar şi Bettina Jung – Partidul Popular pentru Bunăstarea Animalelor, membră a organizației „Mape of Hope”

CITEȘTE ȘI: Toţi proprietarii de câini, obligaţi să-şi sterilizeze animalele

Reamintim faptul că Primăria Sectorului 3 a amenajat, în mai 2013, un adăpost pentru câinii comunitari în colaborare cu Asociația Dog Rescue, situat pe str. Releului, nr.4. În prezent sunt peste 220 de animale adăpostite aici.

Asociația Rescue Dog a reușit în mai puțin de 1 an și jumătate de la deschiderea adăpostului să găzduiască 920 de animale adăpostite, 750 de animale adoptate, 1.300 de animale sterilizate.

În luna mai 2014 a fost fondat Dog Rescue Sanctuary, un loc mic unde câinii non-adoptabili (prea speriați, bătrâni, care sunt deja în adăpost de o lungă perioadă de timp) pot trăi liber. În prezent în acest adăpost trăiesc în jur de 25 de câini. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button