ȘTIRI

În 2014, Consiliul Concurenţei a dat amenzi de 40 de milioane de euro, dublu faţă de 2013

Bogdan Chiriţoiu a declarat, vineri, la Alba Iulia, că cea mai mare sancţiune aplicată în 2014 pentru practici neconcurenţiale a fost dată lanţurilor de magazine alimentare, însă a existat şi o „amendă substanţială” acordată unor companii de publicitate.

„În 2014, am dat amenzi de peste 40 de milioane de euro, dublu faţă de 2013, când au fost de aproximativ 20 de milioane de euro. Cea mai mare a fost cea legată de lanţurile de magazine care comercializau alimente, şi, în afară de asta, a mai fost o amendă substanţială împotriva agenţiilor de publicitate. Una mare, tot de trei milioane de euro, a fost împotriva unor companii care s-au înţeles pentru trucarea unor licitaţii la Romgaz”, a mai spus Chiriţoiu, conform Mediafax.ro.

Întrebat câte din aceste sancţiuni au fost contestate, Chiriţoiu a răspuns că de obicei, toate sunt contestate.

„Noi luăm decizia, durează redactarea ei, iar compania trebuie să plătească sau să decidă să conteste după ce primeşte motivarea. Doar agenţiile media şi-au primit motivările, companiile din retailul alimentar nu au primit, de exemplu, motivările, deci nu au avut ocazia încă să conteste. Unele din ele şi-au anunţat că au intenţia să conteste, aproape toate. E foarte rar să ne trezim că nu sunt contestate amenzile, ceea ce e păcat pentru că ne consumă şi nouă mult timp şi energie, consumă şi companiilor bani pe avocaţi, deci dacă am reuşi să avem mai puţine procese, cred că am fi cu toţii mai câştigaţi”, a spus Chiriţoiu.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button