Împuşcături soldate cu victime azi noapte, în Ferentari

de:
09 sept. 2012
3 Afișari
Împuşcături soldate cu victime azi noapte, în Ferentari

Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti, a precizat, la Realitatea Tv, că apelul a fost primit în jurul orelor 20 şi 20 de minute, iar când ambulanţele au ajuns la faţa locului au descoperit doi bărbaţi răniţi. Cei doi au fost împuşcaţi cu pistoale cu bile de cauciuc. Una dintre victime nu are decât zgârieturi şi a refuzat transportul la spital, iar cel de-al doilea bărbat are răni uşoare la coapsă, susţine Opriţa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, citat de Mediafax, una dintre persoanele rănite a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni, în timp ce a doua a refuzat spitalizarea.

Un conflict între mai multe persoane de etnie romă a degenerat sâmbătă, astfel că la ora 20.30 serviciile de intervenţie au fost chemate pentru a calma scandalul care s-a soldat cu răniţi, împuşcaţi cu pistol cu bile de cauciuc.

Conflictul a adunat aproximativ o sută de persoane în zonă, iar reprezentanţii autorităţilor au percheziţionat mai multe dintre acestea. Asupra uneia au fost găsite o sabie şi un cuţit, astfel că a fost dusă la poliţie, pentru a i se întocmi dosar pentru port ilegal de armă albă, scrie realitatea.net.

Cookies