Imobilele confiscate vor fi preluate de instituţiile publice și valorificate

de:
15 apr. 2015
0 afișări
Imobilele confiscate vor fi preluate de instituţiile publice și valorificate

La începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va adopta un prim act normativ referitor la bunurile confiscate, urmând ca, până la finalul lunii aprilie, să se înfiinţeze, în baza unui proiect de lege, şi Agenţia Naţională de Identificare a Bunurilor Indisponibilizate.

„Înţeleg că Justiţia şi Finanţele v-aţi înţeles şi bunurile imobile confiscate să fie valorificate fie intrând în prorpietatea instituţiilor publice, fie, dacă nu există nicun fel de instituţie publică care să poată să folosească acele bunuri, să treceţi la partea de valorificare, care categoric presupune mai mult timp”, a spus Ponta miniştrilor la începutul şedinţei de Guvern, potrivit ZF

În urma adoptării ordonanţei de urgenţă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, a precizat că imobilele confiscate pot fi obţinute de către autorităţile publice centrale sau locale în urma unei solicitări.

„Dacă sunt solicitări în această privinţă şi se încheie procesul verbal de predare-primire în 90 de zile, aşa cum prevede ordonanţa de urgenţă, atunci ele trec în administrarea acestor autorităţi centrale sau locale”, a arătat Calotă.

În cazul în care nu există solicitări pentru imobilele respective, acestea pot fi scoase la vânzare conform perevederilor Ordonanţei 14/ 2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.

Cookies