ȘTIRI

Imobile gratuite pentru Episcopia Maramureş-Sătmar, unde preoţii au făcut campanie pro Ponta

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014, TURUL AL II-LEA: 

Proiectul de act normativ a fost înregistrat la Guvern luni, 10 noiembrie, după ce la slujba de sâmbătă, conform imaginilor furnizate de presa locală, PS Iustin Sigheteanu, episcop vicar al Maramureşului şi Sătmarului, i-a îndemnat pe credincioşii din judeţele Satu Mare şi Maramureş, în faţa unor politicieni din coaliţia de guvernare, să se prezinte duminică la urne şi să voteze în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale pe cel pe care l-a definit ca fiind „al nostru, un creştin ortodox, care îşi face semnul Sfintei Cruci”, informează Mediafax.ro.

În Maramureş şi Satu Mare au fost înregistrate, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, cele mai mici diferenţe de vot în favoarea lui Klaus Iohannis(ACL) faţă de premierul Victor Ponta (PSD), de 36,55% la 36,46% în Maramureş şi de 32,37% la 31,63% în Satu Mare.

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014, TURUL AL II-LEA: 

Proiectul stabileşte „transmiterea, fără plată, în proprietatea unităţilor de cult deţinătoare a unor imobile aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, respectiv a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului” şi este iniţiat de Cancelaria premierului, Secretariatul General al Guvernului, Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor şi Secretariatul de Stat pentru Culte.

Aceeaşi procedură va fi aplicată de Guvern şi pentru Arhiepiscopia Târgoviştei, pe agenda Guvernului fiind introdus şi un proiect prin care un imobil folosit în prezent de către Arhiepiscopie este cedat gratuit în proprietatea acesteia. Şi acest act normativ este iniţiat de Cancelaria premierului, Secretariatul General al Guvernului şi Secretariatul de Stat pentru Culte.

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014, TURUL AL II-LEA: 

La finalul şedinţei de marţi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că cele două proiecte au fost amânate pentru o dată ulterioară, deoarece sunt necesare „anumite evaluări”.

„S-au amânat, mai trebuie făcute nişte evaluări. S-a amânat pentru o dată ulterioară”, a spus Calotă.

Conform imaginilor furnizate de presa locală, PS Iustin Sigheteanu, episcop vicar al Maramureşului şi Sătmarului, le-a spus credincioşilor din judeţele Satu Mare şi Maramureş, la slujba de sîmbătă, că trebuie să fie „responsabili” şi să meargă mai mulţi la vot, pentru că au fost codaşi şi nu e frumos.

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014, TURUL AL II-LEA: 

„De aceea, duminica viitoare – nu asta, de mâine, ci cealaltă – să daţi dovadă de iubire de neam şi ţară şi de purtare de grijă. Nu sunt demnitarii voievozi, nu mai avem capete încoronate, nici regi, dar sunt de-ai noştri şi e bine să le dăm credit pentru că fiecare a făcut cât a putut. Mai mult poate nu a putut, important, dacă nu pot face bine, să nu facă rău. Siguri că demnitarii sunt două tabere şi unii vor spune «Votaţi-l pe al nostru» şi ceilalţi, »Votaţi-l pe al nostru», iar noi vă spunem «Votaţi-l pe al nostru! Trebuie să fie creştin, să fie ortodox, să se închine, să facă Sfânta Cruce”, a spus episcopul credincioşilor, printre care sunt indicaţi şi deputatul de Satu Mare OvidiOvidiu Silaghireşedintele CJ Satu Mare, ambii Partidul Liberal-Reformator condus de Tăriceanu, care îl susţine pe Ponta în alegerile prezidenţiale.

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014, TURUL AL II-LEA: 

Potrivit aceloraşi imagini, episcopul vicar a cerut preoţilor să se aşeze în frunte şi să îi conducă pe credincioşi la urna de vot, după slujba de duminică.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button