Imobile din sectoarele 1, 5 şi 6, fără apă caldă şi încălzire în urma unor avarii RADET şi ENEL

de:
04 ian. 2019
0 Afișari
Imobile din sectoarele 1, 5 şi 6, fără apă caldă şi încălzire în urma unor avarii RADET şi ENEL

Potrivit RADET, vineri dimineată, sunt fără apă caldă şi căldură peste 50 de imobile din sectoarele 5 şi 6, din cauza unei avarii la reţelele primare.

„Echipele RADET lucrează în regim continuu pentru remedierea în cel mai scurt timp a tuturor avariilor”, au transmis reprezentanţii societăţii.

Potrivit acestora, remedierea defecţiunii şi reluarea furnizării este estimată pentru vineri, ora 22.00.

De asemenea, sunt fără apă caldă şi căldură şi zeci de imobile din Sectorul 1, „din cauza lipsei energiei electrice la punctul termic”, în urma unei avarii ENEL.

Sunt probleme cu furnizarea la zeci de imobile de pe str. Sfânta Maria, Str.Turda, Str. Serdarului, Str. Clucerului Str. Radu Boiangiu, Str. Paharnicului, Str. Anda Călugăreanu, Str.Ion Neculce, Bd.Iordache Golescu, Str. Av.Sănătescu şi Str. Av.Stâlpeanu.

Reluarea furnizării în aceste zone este estimată pentru vineri, la ora 10.00.

Cookies