Imnul EURO 2020. Martin Garrix, Bono și The Edge de la U2, sunt autorii melodiei oficiale a Campionatului European de fotbal care se va desfășura vara aceasta și la București, pe Arena Națională.
Cu mai puțin de o lună înainte de startul competiției a fost lansat și imnul EURO 2020. Acesta se numește ”We Are The People”.
DJ-ul și producătorul Martin Garrix a colaborat cu Bono și The Edge de la U2 pentru piesa care își propune să celebreze fotbalul și unul dintre cele mai importante evenimente sportive, notează frf.ro
”We Are The People” își dorește să inspire, să aducă speranța și determinarea necesare celor care vor să învingă și, în același timp, oferă un sentiment de unitate, care reprezintă tema acestei ediții aniversare a Campionatului European.
Campania de promovare a noului imn a fost lansată chiar la stadionul care va găzdui finala EURO, Wembley, care a fost luminat în culorile turneului.
„A fost o experiență incredibilă să lucrez la imnul uneia dintre cele mai importante competiții din lume alături de Bono și The Edge. Sunt mândru de ce am creat împreună și fericit că pot prezenta lumii noua piesă”, a declarat Martin Garrix.
Împreună cu imnul a fost lansată și o provocare pentru fani pe rețelele de socializare, care, cu ajutorul #EUROHyped, pot arăta tuturor cum se pregătesc de atmosfera turneului final.
13 iunie, Grupa C: Austria – Macedonia de Nord, pe Arena Națională
17 iunie, Grupa C: Ucraina – Macedonia de Nord, pe Arena Națională
21 iunie, Grupa C: Ucraina – Austria, pe Arena Națională
28 iunie, un meci din optimile de finală, pe Arena Națională
Primul meci care se va disputa la București va fi duminică, pe 13 iunie, la doar două zile după startul Euro 2020. Austria va juca cu Macedonia de Nord. Meciul urmează să aibă loc de la ora 18.00.
Pe 17 iunie va veni rândul Ucrainei să evolueze la București, cu Macedonia de Nord. Partida e programată la ora 15:00.
Ultimul meci din faza grupelor care se va disputa la București va fi pe 21 iunie, între Ucraina și Austria, de la ora 18:00.
Dacă faza grupelor nu promite meciuri cu adversari de calibru pe Național Arena, în schimb în optimi am putea vedea doi granzi din fotbalul european.
Bucureștiul a primit a șasea optime de finală. În aceasta se va întâlni locul 1 din grupa F cu locul 3 din grupa A, B sau C. Din Grupa F fac parte Portugalia, Franța și Germania, iar cel puțin una dintre acestea ar putea evolua la București în optimi.
Meciul va avea loc pe 28 iunie, de la ora 21:00.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarant că sunt șanse ca la meciurile EURO 2020 de la București să fie permis accesul pentru 50% din capacitatea Arenei Naționale.