FOTO | Bucureștiul din “Epoca de Aur”, în imagini incredibile: distrugeri ca-n război, autobuze „cu rachete” și milițieni cu câini prin parcuri | INTERVIU

Văzut cu ochii noștri de azi, Bucureștiul imortalizat de Andrei Pandele în anii ’70, ’80 pare desprins de pe o planetă străină cu atmosferă postnucleară, o distopie totalitară. Sunt imagini vii, crude, ale distrugerilor surprinse ca după război, străzi și clădiri emblematice din centrul Bucureștiului, azi dispărute, autobuze cu rachete – rezervoare de gaz metan pe acoperiș-, biserici și mănăstiri făcute una cu pământul, patrule de milițieni cu câini prin parcuri și, mai ales, chipurile oamenilor care au trăit în mod direct dezastrul. 

Interviu cu Andrei Pandele despre sumbra Epocă de Aur de pe Planeta „Ceaușima”, cum alinta poporul răbdător șantierul bulevardului „Victoria Socialismului” în vremurile de înaintare a României “spre noi culmi de progres și civilizație”.

Albumul „Din Epoca de Aur” conține mai mult de 100 de fotografii, dintre care jumătate nu au fost niciodată publicate

„Din Epoca de Aur” este noul volum cu fotografii-document și mărturii, publicat de arh. Andrei Pandele, a cărui lansare va avea loc în ziua de 17 mai, la ora 18, la Galeria Galateca. Albumul conține mai mult de 100 de imagini, dintre care jumătate nu au fost niciodată publicate.

Arh. Andrei Pandele a fotografiat cu curaj clădiri-reper ale orașului care aveau să dispară

Andrei Pandele (n.1945), arhitect și fotograf, a surprins în imaginile sale, începând cu anul 1970, schimbări apocaliptice în perioada Epocii de Aur, printre care sistematizarea Bucureștiului după model nord-coreean. A fotografiat cu curaj clădiri-reper ale orașului care aveau să dispară. Șase kilometri pătrați din centrul Bucureștiului, reprezentând patrimoniu construit, au fost distruși pentru a face loc Casei Poporului.

Andrei Pandele a reușit să realizeze, în plină așa zisă Epocă de Aur, mii de imagini „subversive”, deși a fost oprit de Miliție de zeci de ori. Pasionat de sport și de fotografie, cu legitimația de ziarist de sport profesionist în buzunar, arhitectul avea tot timpul aparatul de fotografiat la gât. Când milițienii îi cereau actele la control, știa să le spună numele a doi maiori și un lent-colonel care se ocupau de disciplina și instrucția milițienilor, ceea ce îi oferea o plasă de protecție ipotetică. Imaginile rămase în sertar, care incriminează regimul Ceaușescu, au fost printate după anul 1993.

Andrei Pandele este autorul volumelor de fotografie „Decembrie ’89 în 89 de imagini” (2019), „Bucureștiul Mutilat” (2018, Editura Humanitas), „Martorul Surpriză-Fotografii necenzurate din comunism” (2008, Editura Compania), „Fotografii Interzise și Imagini Personale” (2007, Editura Compania), și al volumului „Casa Poporului. un sfârșit în Marmură” (2009). Lucrările sale au fost prezentate în numeroase țări, în peste 100 de expoziții.

“Mărturisesc că am ratat și 9 fotografii din 9, dar am nimerit și una din una. Am făcut aceste fotografii pentru că nu m-am putut abține”

B365.ro: Cum ați învățat în Epoca de Aur să faceți fotografii, fără să puneți aparatul la ochi?

Arh. Andrei Pandele: Nu am învățat, era o chestie de exercițiu. Mărturisesc că am ratat și 9 fotografii din 9, dar am nimerit și una din una. Am făcut aceste fotografii pentru că nu m-am putut abține. Mă duceam la un meci de handbal și, la dus, sau la întors, vedeam ceva care mă șoca. Ceaușescu, pe lângă faptul că era de o incultură spectaculoasă, avea și o tulburare neurologică numită afantazie. Nu-și putea imagina o idee, de aceea cerea ca pentru orice proiect să i se arate o machetă în mărime naturală. De exemplu, la Teatrul Național, sunt mai multe fotografii în care vezi că fiecare tronson era altfel. Ceaușescu era incapabil să-și imagineze o noțiune abstractă.

“Fostul ministru de finanțe din timpul lui Ceaușescu a spus că această Casă a Poporului a costat 5-6 miliarde de dolari, fără manoperă”

B365.ro: Când fotografiați ceea ce vă șoca, aveați conștiința că faceți ceva foarte important? Că sunteți un martor care înregistrați dovezi și probe?

Arh. Andrei Pandele: Nu aveam. În România, în București, orice făceai, la un moment dat te împiedicai de niște lucruri ultraciudate. Toată politica Cârmaciului era aberantă. România era singura țară din blocul estic care avea petrol și singura care interzicea circulația rutieră sâmbăta, duminica și iarna. Tovarășul anunța recolte record de grâu. în același timp, raționaliza pâinea. Voia să plătească, pe spinarea noastră, datoria externă făcuta de el. Și în același timp dorea și o „bojdeucă” de 7 miliarde de dolari, Casa Republicii. Aceasta era denumirea. „A poporului” a fost numită mai târziu. Într-o emisiune realizată de TVR, apare fostul ministru de finanțe din timpul lui Ceaușescu și spune că această Casă a costat 5-6 miliarde de dolari, fără manoperă. Casa Republicii era un cadou din partea poporului recunoscător pentru conducătorul iubit.

“Arhitecta Casei Republicii, Anca Mărculeț, s-a prezentat celor doi cu numele de fată, Petrescu, iar tovarășa s-a recunoscut în ea, la fel de ambițioasă și de veninoasă”

B365.ro: De ce spuneți că această clădire-mamut este nefinalizată în proporție de 20%?

În proporție de cel puțin 25% nu este finalizată. Modelul pentru clădire a fost clădirea C.C-ului, în tema scrisă de proiectare au fost trecute suprafețele de la fostul Comitet Central. Clădirea “Casa Poporului” are un volum de 2000 de ori mai mare decât cea a C.C-ului. Inițial, a fost un fel de concurs la care rectorul Facultății de Arhitectură, arh.Cezar Lăzărescu, a prezentat ceva mai interesant. Ceaușescu prefera însă un interlocutor docil, obedient, așa că a ales-o șef de proiect pe tovarășa arhitect Anca Mărculeț, mai versată la psihologia persoanele primitive. Anca Mărculeț s-a prezentat celor doi cu numele de fată, Petrescu, iar tovarășa s-a recunoscut în ea, la fel de ambițioasă și de veninoasă. Anca Petrescu a murit într-un accident de mașină în anul 2013.

“Era o instituție care se numea “Casa Republicii” și, la un moment dat, acolo lucrau 120.000 de muncitori în trei schimburi”

B365.ro: Ce nu este terminat la Casa Poporului? S-au mutat aleșii neamului acolo, de acolo ne conduc. Vin turiștii străini să vădă minunea și plătesc bani frumoși ca să facă poze. Cum nu este terminată?

Arh. Andrei Pandele: Totul în Casa Poporului este neconform. Cunosc un inspector în construcții, care a lucrat aproape 30 de ani la New York. Odată ieșit la pensie a revenit în România. Cum prinde un american îl duce la Casa Poporului, îi arată execuții de lucrări categoria a 7-a = rebut, cu marmură sau cu aur. Erau 23 de echipe de proiectanți și 23 de corpuri, care nu se potriveau între ele. Deschideai o ușă de 6 pe 9 m, iar în spate era o ușă de 7 pe 4m. Am o fotografie de la nu știu ce etaj în care se vede o ușă închisă prin care trece lumea, pentru că are 50 centimetri eroare. Toate aceste erori se văd. Termenele de predare erau mai importante decat calitatea. Anumite lucruri se refăceau de 17-20 de ori, dacă nu-i plăceau Tovarășului. Era o instituție care se numea “Casa Republicii” și, la un moment dat, lucrau 120.000 de muncitori în trei schimburi.

B365.ro: Ați fost în Casa Poporului?

Arh. Andrei Pandele: Am lucrat un an jumate la proiectare, dar nu aveam voie să intru acolo. Nici după 1989 nu aveai voie să mergi acolo, dacă nu lucrai cu Anca Petrescu. În 1997, aveam o comandă de la National Geographic să scriu un articol despre Casa Poporului, ea era deputat al partidului România Mare și avea interes să își prezinte lucrarea. Odată am stat cu ea 11 ore.

“Ceaușescu avea și sindromul Hubris, al celui care este afon într-un domeniu, dar i se pare că știe tot”

Arh. Andrei Pandele: Nicolae Ceaușescu mai avea un defect. Era megaloman, suferea de „delir de grandoare”. Avea și sindromul Hubris, al celui care este afon într-un domeniu, dar i se pare că știe tot. Cine suferă de această boală își schimbă personalitatea atunci când ajunge în poziții de conducere. Demolările în București, Ceaușescu exact așa le-a făcut. Omul nu știa nimic altceva, în afară de a-și arăta puterea. Spunea: Demolați tot, faceți desene, și vă spun eu dacă e bine sau nu. Apoi spunea: Ați greșit. Decorațiile de la Casa Poporului au fost refăcute de multe ori, venea și cerea ca ceea ce e în dreapta, să fie în stânga, ce e în centru să fie pe margine, ce e mic să fie mare, și invers.

Există cartea „Bucureștiul cutremurat 1977-1989”, scrisă de directorul Proiect București, Constantin Jugurică, obligat, la fiecare vizită de lucru, să scrie într-un caiet ce-a zis Tovarășul. A strâns sute de caiete de însemnări și a publicat o carte. Cartea nu se poate citi. Când m-am dus să public „Bucureștiul Mutilat” am extras din volum exact ce zicea Ceaușescu când revenea într-un loc deja vizitat. Practic, spunea mereu invers decat data trecută. Pentru că el n-avea o părere, dar ca să-și arate puterea, cel mai simplu era să spună că totul a fost făcut prost.

“Spitalul Brâncovenesc avea înăuntru cea mai frumoasă scară din lume”

Arh. Andrei Pandele: Bucureștiul avea o arhitectură eclectică, era Micul Paris combinat cu târgul patriarhal și ctitorii ale boierilor, îmbogățiții actuali nu fac ctitorii. Spitalul Brâncovenesc avea înăuntru cea mai frumoasă scară din lume. Nu putea fi fotografiată pe vremea aceea. O scară circulară foarte mare nu ai cum să o fotografiezi, să se vadă integral. Nici nu discut că ar fi trebuit să ai trepied și nu aveam voie cu așa ceva. Una dintre ideile articolului din National Geographic era că demolările au fost făcute de un despot primitiv, înconjurat de lingăi care făceau orice ca să-și păstreze postul.

B365.ro: L-ați întâlnit pe Nicolae Ceaușescu?

Arh. Andrei Pandele: L-am văzut, nu l-am întâlnit. De exemplu, în ’86 s-a organizat la deschiderea Anului Universitar o mare adunare, 40.000 de oameni au fost aduși cu sute de autobuze, era pădure de pancarte. Numai că Ceaușescu nu a mai venit, avea chef să se plimbe cu metroul, iar oamenii de la adunare puteau pleca doar cu metroul. Băieții cu ochi albaștri nu le-au dat voie, eu nu puteam să fac fotografii, așa că am fotografiat un versant cu buruieni din care iese un șuvoi de oameni.

“Mulți străini n-au crezut că imaginile sunt adevărate, au spus că sunt trucate, nu există autobuze cu rachete deasupra”

B365.ro: Străinii înțeleg fotografiile acestea?

Arh. Andrei Pandele: Străinii au reacții foarte deosebite. Un român care predă la Harvard m-a rugat să-i permit să arate studenților imaginile mele. N-au crezut că sunt adevărate, au spus că sunt trucate, nu există autobuze cu rachete deasupra. Ceaușescu a băgat România în faliment, a făcut cheltuieli aberante.Bd.Victoria Socialismului s-a numit astfel pentru că așa a vrut el, dar lumea îi spunea „Victoria Socialismului asupra întregului popor”. Întâlnirea cele două șantiere, de la Unirii până la Calea Călărași, Victoria Socialismului și Metroul lucrat în săpătură deschisa, erau numite de localnici „Ceaușima”.

Esticii recunosc însă lucruri pe care le-au trăit, dar o bună parte dintre vestici nu cred. Sunt și occidentali care cred și sunt șocați. Existau niște expresii care oricum i-ar șoca pe cei care n-au trăit vremea aceea. De exemplu, muncă voluntară, patriotică, obligatorie. În aproape toate țările din lume sunt interzise formațiuni paramilitare, dar la noi erau Gărzile patriotice. Ziariștii BBC nu au înțeles din fotografii ce era cu aceste gărzi paramilitare. Inginerii și arhitecții erau trimiși să sorteze cartofi la rampa Chitila, azi mutau cartofii din dreapta în stânga, mâine din stânga în dreapta.

„Eu sunt Ionuț. Am opt ani. Ne-a plăcut. Scriu eu, mama plânge” este una dintre însemnările care m-a frapat.

B365.ro: Tinerii cum privesc aceste fotografii?

Arh. Andrei Pandele: Am avut o expoziție nesperat de importantă, „Fotografii Interzise și Imagini Personale” în anul 2007-2008 la Teatrul Național. Erau 6 săli și 196 de fotografii mici expuse, 60 pe 90 cm, și altele de un metru pe un metru jumate. Am văzut femei peste 50 de ani care făceau crize de isterie, își dădeau seama, cu întârziere, că le-a fost distrusă viața. Am văzut și adolescenți care izbucneau în hohote de râs, recunoșteau anumite lucruri din poveștile bunicilor. Am pus acolo un carnet de impresii. „Eu sunt Ionuț. Am opt ani. Ne-a plăcut. Scriu eu, mama plânge” este una dintre însemnările care m-a frapat.

“Să-ți fie rușine că ți-ai denigrat țara. Nu trebuia să arăți așa ceva; acum, mai degrabă suntem conduși de fii, ginerii, nepoții, amantele înalților ofițeri de Securitate”

B365.ro: Ați avut și vizitatori care v-au spus că v-ați defăimat țărișoara?

Arh.Andrei Pandele: Au fost și au scris în caietul de impresii: Să-ți fie rușine că ți-ai denigrat țara. Nu trebuia să arăți așa ceva. Noi i-am vrut binele. Nesemnat. Acum, mai degrabă suntem conduși de fii, ginerii, nepoții, amantele înalților ofițeri de Securitate. Există un istoric francez care a bântuit ani de zile prin arhivele KGB și a scris trei cărți, una dintre ele publicată și în română. El spune că în toate țările din est, marii bogătași s-au recrutat din nomenclatura comunistă, numai în Rusia și în România s-au ridicat din KBG și din ofițerii de Securitate. Suntem conduși de ei, de acei care l-au executat pe Ceaușescu. Altfel nu-și puteau scoate banii la suprafață.

Despre arh. Andrei Pandele și familia din care se trage vezi : Cum a renăscut din propria-i cenușă cel mai frumos castel mediteranean din București. Clădirea, făcută scrum la bombardamentele din’ 44 | Interviu cu arh. Mădălin Ghigeanu