ȘTIRI

Imaginatia este ochiul sufletului

Am fost invitata intr-una din zile la Palatul Ghica. N-am nimic de reprosat localului, totul era de vis. Un cort alb, maaaare si lumea de acolo parea ca asteapta un mega-eveniment. Cei de pe scena improvizata incepusera sa cante jazz. Era ca o asteptare continua ( nu mai aparea mireasa :)) Stateam pe o canapea alba, inconjurata de perne negre. In dreapta mea : Alex. In stanga mea : Ana. Restul de la masa vorbeau intre ei… nonsense.

Mi-am incrucisat bratele, mi-am pus picior peste picior si capul mi l-am sprijinit pe spate de canapea. Tavanul marelui cort alb era transparent. Se facuse deja seara. Cum priveam eu in sus, vedeam crengile infrunzite ale copacilor de la Palat. Mi se parea ca eram intr-un mormant si vedeam din el minunile naturii. Cerul, verdeata, luna… Auzeam linistea lacului si dintr-o data, am devenit mai relaxata. De tot. Fara suflare. „Nunta” se transformase in priveghi. Cu jazz, ce-i drept.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button