Iliescu despre intenţia lui Geoană şi Vanghelie de face un nou partid: „Un joc neserios”

de:
16 ian. 2015
1 Afișari
Iliescu despre intenţia lui Geoană şi Vanghelie de face un nou partid:

Preşedintele de onoare al PSD a participat, joi seară, la un eveniment organizat la Ateneul Român din Bucureşti, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, la care au luat parte, printre alţii, fostul lider al PSD Adrian Năstase, ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, fostul preşedinte al României Emil Constantinescu, fostul ministru al Culturii Gigel Ştirbu, preşedintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, dar şi reprezentanţi ai corpului diplomatic şi personalităţi din mediul cultural, informează Mediafax.

La remarca potrivit căreia nu a mai fost prezent la ultimele şedinţe ale PSD, Ion Iliescu a declarat că aşteaptă, pentru că „o să fie un Congres al partidului”.

„Va fi (un Congres, n.r.), dar va fi întâi un Consiliu Naţional. Aştept Consiliul Naţional ca să particip la dezbaterile în legătură cu ce este de făcut”, a spus Ion Iliescu. Preşedintele de onoare al PSD a spus că absenţa sa de la şedinţe nu are nicio legătură cu eticheta de „partid comunist”, afirmând că „acestea sunt bazaconii”.

Întrebat dacă Mircea Geaonă şi Marian Vanghelie, excluşi din PSD, ar trebui rechemaţi în partid, Iliescu a precizat că el a votat împotriva acestei sancţiuni.

„Eu nu cred că aveam nevoie de aşa ceva şi când sunt puncte de vedere diferite – suntem un partid democratic sau vrem să fim un partid democratic – trebuie să existe forţa de a accepta puncte de vedere diferite şi de a lăsa dezbaterea liberă, schimbul de păreri, indiferent de diferenţele de opinie. Acest lucru chiar îmbogăţeşte gândirea. Asta este trăsătura oricărei societăţi. Suntem aşa de diferiţi unul de altul, dar tocmai această comunitate de entităţi diferite este bogăţia vieţii şi a societăţii, mai ales într-o formaţiune politică ce vrea să fie factor dinamic în viaţa socială. Eu am fost împotriva unor asemenea mentalităţi care îmi amintesc de perioade depăşite, anterevoluţie”, a mai spus preşedintele de onoare al PSD.

Chestionat cum comentează tentativele lui Mircea Geoană şi Marian Vanghelie de a rupe PSD, Ion Iliescu a precizat că „este un joc neserios”.

„Trebuie să gândim ce trebuie făcut pentru a se consolida entitatea aceasta politică, care îşi asumă nişte răspunderi, care are cea mai mare experienţă în aceşti 25 de ani de evoluţie a societăţii româneşti. Nu trebuie să înăbuşim glasurile, dezbaterea liberă de idei, să încurajăm diversitatea de opinie, confruntarea, dar confruntare civilizată. Eu îmi arunc privirile puţin în urmă şi îmi amintesc din 1990, primele alegeri pe care le-am avut după Revoluţie şi m-am uitat pe nişte materiale, inclusiv dezbaterea ultimă de la primele alegeri din ’90. Eram trei candidaţi, domnul (Ion, n.r.) Raţiu, din partea PNŢCD, domnul (Radu, n.r.) Câmpeanu, din partea PNL, şi cu mine. Şi atunci era o noutate. Era o prenmieră pe care Televiziunea Naţională o făcea care să prezinte la televiziune pe cei trei candidaţi şi dezbaterea dintre ei. (…) Niciun fel de element de jigniri. A fost o dezbatere civilizată”, a completat Iliescu.

El a precizat că în loc să fie continuat şi dezvoltat acest stil, „dezbaterea publică politică a coborât ca substanţă”. „Aceasta este slăbiciunea care trebuie să ne preocupe acum, cum să facem să consolidăm acest lucru. Asta dă forţă şi unui partid, şi societăţii în ansamblu”, a completat Iliescu. Preşedintele de onoare al PSD a subliniat că va susţine acest punct de vedere la Consiliul Naţional al PSD.

Întrebat dacă ar fi de acord ca Sebastian Ghiță să se întoarcă în partid, Ion Iliescu a spus că nu îl înteresează acest subiect. „Nu îl cunosc, nu am avut de-a face cu el niciodată, el s-a exprimat cu obrăznicie şi m-a mirat. Un băiat tânăr, de 36 de ani, dar care a adunat avere şi i s-a urcat la cap. A fost din partea lui lipsă de respect, de comportament civilizat”, a completat Ion Iliescu.

Fostul lider PSD, Marian Vanghelie, a declarat, pentru Gândul, că, în perspectiva realizării noului proiect politic pe care îl construieşte împreună cu Mircea Geoană, a convins deja 25 de parlamentari PSD, din Bucureşti şi din ţară, să li se alăture.

Vanghelie nu a dat nume din echipa de bază a aleşilor fidelizaţi, dar le apreciază ca fiind „nume sonore şi nume frumoase”. „Sunt convins că foarte mulţi parlamentari au ajuns la capătul răbdării. Nu mai suportă bătaia de joc care a existat la adresa lor. Şi mai cred că vor fi unii care, chiar dacă nu vor face pasul către noi de prima dată, vor vota moţiunea. Lumea s-a săturat. Nu aşa se conduce România, parlamentul şi partidul, prin a-ţi bate joc de oameni” s-a revoltat Vanghelie, care i-a atras atenţia lui Ponta să fie atent pe unde umblă.

Mircea Geoană a confirmat, la rândul său, mult mai diplomat, că există la această oră „un număr extrem de important de oameni, din Parlament şi din afară, foarte interesaţi să suţină în mod explicit proiectul noului PSD”.

„Există un grup de iniţiativă pentru noul PSD care lucrează la lansarea principiilor fondatoare şi a platformei politice în următoarele două săptămâni. Sunt absolut convins că un număr important dintre colegi şi colege din PSD şi din afară, vor fi alături de mine într-un proiect care să dea PSD şansa de a se transforma într-un partid modern, democratic şi competitiv, iar stângii româneşti şansa de a putea influenţa în mod decisiv proiectul de ţară pentru următorii ani. (…) Noul PSD este un proiect obligatoriu pentru stânga românească, şi este obligaţia mea de a continua să fiu principalul purtător de stindard social-democrat din România” a anunţat Geoană.

Fostul lider al PSD a declarat pentru gândul.info, că „organizarea unui congres la PSD este în mâna colegilor şi nu a lui Ponta şi a lui Dragnea”. „Dacă ei acceptă ca un congres să fie amânat sine die, după cum se vede, voi fi obligat să încep acest nou proiect. Dacă colegii îşi vor da seama că avem nevoie de un congres mai rapid, voi oferi proiectul colegilor din actualul PSD. Totul depinde de ei. Dacă se complac în actuala situaţie, voi fi obligat, ca ultimă soluţie, să încep un proiect politic nou

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după şedinţa BPN, că în luna martie nu va mai fi convocat Congresul, aşa cum s-a anunţat iniţial, ci doar Consiliul Naţional, care va dezbate agenda politică a partidului până în 2019 şi unde se vor face alegeri pentru conducerea acestui for.

Cookies