Ilie Năstase, prima dată la Senat: „Este frumos, dar nu ştiu absolut nimic”

de:
23 iun. 2014
0 Afișari
Ilie Năstase, prima dată la Senat:

Ajuns în holul Senatului, Ilie Năstate a declarat că nu are emoţii, pentru că a câştigat mandatul şi a recunoscut că este pentru prima dată în Senatul României, scrie mediafax.ro.

„E prima zi când vin aici, este frumos, dar nu ştiu absolut nimic”, spus Năstase, arătând că a citit de câteva ori jurământul, aşa cum e normal şi că îl va citi şi în plen.

Ilie Năstase a declarat că nu prea poate să spună ce îşi propune în Senat, în primul rând pentru că are doar doi ani în care va fi senator, dar şi pentru că singura comisie în care a mai găsit un loc este cea de politică externă.

„Voiam ceva la sport, dar sunt ocupate comisiile”, a arătat Ilie Năstase, adăugând că sportul este principalul domeniu de care se va ocupa dacă poate şi va colabora cu cei din comisia de specialitate.

Întrebat cu cine se cunoaşte din colegii senatori, Ilie Năstase a spus: „Cam cu toţi, dar mă cunosc ei mai bine pe mine”.

Ilie Năstase a spus şi ce părare are despre Casa Poporului: „Impunătoare, e o clădire cum nu există în lume, e unică, nu?”.

Senatorul Ilie Năstase a depus, luni, jurământul de credinţă în plenul Senatului.

Cookies