Ilegalitățile de la Biblioteca Metropolitană continuă și sub noua conducere. RAPORTUL Primăriei

de:
25 feb. 2015
22 Afișari
Ilegalitățile de la Biblioteca Metropolitană continuă și sub noua conducere. RAPORTUL Primăriei

În noiembrie 2015, B365.ro a semnalat într-un articol faptul că Biblioteca Metropolitană București (BMB) a plătit aproape 36.000 de euro din banii publici pentru organizarea unei expoziții cu tema „Brâncoveanu la Biblioteca Metropolitană”, unde bucureștenii au putut vedea 60 de panouri care prezintă fotografii pe această temă. Însă pentru o expoziție cu aceeași temă și cu panouri identice, însă duble la număr – 120 de panouri- organizată în aceeași perioadă, Institutul Cultural din New York a plătit o sumă de șase ori mai mică: 5.800 de euro. Firma câștigătoare a licitației pentru expoziția de la BMB este o firmă abia înființată, a Mihaelei Vișan-Miu, soția lui Radu Vișan-Miu, apropiat al directoarei Bibliotecii Metropolitane București, Anca Râpeanu. La licitație au fost trei firme participante, dintre care două ale Mihaelei Vișan-Miu. Detalii, AICI

Direcția Audit Public Internet a sesizat mai multe ilegalități legate de această expoziție, conform raportului pe care l-a întocmit, după ancheta la BMB:

– În dosarul de achiziție publică pentru această expoziție nu sunt prezentate necesitățile obiective și oportunitatea acesteia. Bibliotecara care a întocmit referatul de necesitate susține în Nota de relații că a întocmit acest referat la solicitarea conducerii instituției, care i-a pus la dispoziție un Caiet de sarcini neînregistrat și neaprobat, care avea și o valoare estimată;

– Direcția de Audit atrage atenția asupra faptului că nu se precizează cum au fost selectați cei trei operatori economici cărora li s-au trimis invitații de participare și nu s-a consulatat catalogul electronic de S.E.A.P., nepromovându-se o concurență reală. Nu se respectă prevederile art. 1 din H.G. nr. 925/2006.

– În cadrul contractului încheiat cu S.C. Art Design S.R.L., caietul de sarcini este neaprobat și neînregistrat, nerespectându-se Legea arhivelor naționale, art. 7.

– Contractul nu are viza C.F.P.P. (control financiar preventiv propriu), nerespectându-se Legea privind finanțele publice locale.

– Graficul de prestare servicii nu corespunde cu durata contractului de servicii.

Direcția de Audit a recomandat efectuarea unui control intern privind achizițiile publice și modul de atribuire a contractului cu Art Design.

Anca Râpeanu a plătit aproape 35 de mii de euro pentru o analiză organizațională, dar firma care a realizat-o nu își asumă responsabilitatea pentru analiza făcută, nu poate spune că informațiile sunt exhaustive sau că există o anumită acuratețe a informațiilor, nu-și asuma responsabilitatea pentru deciziile luate ca urmare a raportului și, cel mai important, directoare nu are voie să arate nimănui analiza. Directoarea nu a vrut să arate această analiză pentru care a plătit aproape 35.000 de euro bani publici nici măcar Direcției Audit Public Intern.

Directoarea Bibliotecii Metropolitane București, Anca Râpeanu, are un proiect și un contract de management în calitatea ei de „specialist”. Cu toate astea, directoarea a încheiat un contract de expertiză de specialitate.

La licitația pentru acest contract au participat trei firme, însă niciuna nu avea niciun fel de legătură cu „expertiza de specialitate” pentru o bibliotecă. Firmele participante au fost: NEXTEL BUSINESS SOLUTIONS (cod CAEN 6190: alte activități de telecomunicații), SPRINT TELECOM (cod CAEN 6110: activități de telecomunicații prin rețele cu cablu) și PRICEWATERHOUSECOOPERS AUDIT SRL, firma câștigătoare. Conform CAEN-ului firmei câștigătoare obiectul său de activitate constă în „activități de contabilitate și audit financiar: consultanță în domeniul fiscal”.

Astfel, a fost încheiat Contractul nr. 27/20.06.2014 cu SC PRICEWATERHOUSECOOPERS AUDIT SRL, în valoare de 163.680 de lei, pentru realizarea „Analizei organizaționale și a modului de organizare și implementare a proiectelor multianuale”. Contractul, AICI

Conform contractului, prestatorul se obligă să presteze următoarele servicii:
– analiza și diagnoza organizațională a BMB;
– analiza de stadiu actual cu accent de proiecte multianuale;
– analiza oportunității: serviciul de e-lending și serviciul de bibliotecă mobilă (bibliobus).

Contractul a avut o durată de 60 de zile lucrătoare.

Însă în ziua în care contractul se termina, pe 12 septembrie 2014, firma prestatoare a trimis o adresă directoarei Anca Cristina Râpeanu cu mai multe precizări. Astfel, după ce a făcut o analiză organizațională, o analiză a proiectelor multianuale și o analiză a oportunităților, pentru suma de 163.680 de lei, firma precizează că:

„- nu ne asumăm responsabilitatea și nu facem niciun fel de reprezentări cu privire la acuratețea sau exhaustivitatea informațiilor din acest raport;

– analiza noastră nu exprimă nicio certificare sau opinie de audit;

– PwC nu își asumă nicio responsabilitate pentru nicio decizie care se va lua sau nu se va lua ca urmare a acestui raport;

– dumneavoastră nu puteți pune copii ale acestui raport la dispoziția altor persoane.”

Precizările PwC 

Conform surselor din cadrul bibliotecii, nici până în momentul de față nu au fost informați despre acest contract și rezultatul său nici șefii de servicii și birouri, nici consiliul de administrație, nici salariații.

Direcția Audit din cadrul Primăriei Capitalei a făcut mai multe precizări cu privire la neregulile și ilegalitățile săvârșite în semnarea acestui contract.

Conform raportului Direcției Audit, în data de 4 iulie 2014 s-a solicitat realocarea unei sume de 30.000 de lei dintr-un articol bugetar în altul, pentru a fi posibilă facturarea, respectiv decontarea facturii de consultanță și expertiză pentru Pricewaterhouse Coppers România.

Cei de la Direcția de Audit semnaleză faptul că angajamentul legal încheiat cu firma, în valoarea de 163.680 de lei, a fost încheiat înainte de a se face solicitarea pentru modificările bugetare. În plus, valoarea acestuia depășea valoarea totală a creditelor bugetare pe primele trei trimestre (90.000 de lei). „Echipa de audit consideră consideră că nu au fost respectate prevederile art. 14, alin. 4 din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, potrivit cărora „Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare” „.

Mai mult, Direcția de Audit a semnalat mai multe nereguli cu privire la modul cum se desfășoară achizițiile publice în cadrul bibliotecii. Legat de contractul cu S.C. Pricewaterhouse Copper Audit S.R.L. echipa de audit constată că „nu se precizează cum au fost selectați cei trei operatori economici cărora li s-au trimis invitații pentru a participa la atribuirea contractului de achiziție publică și nu s-a consultat catalogul electronic din S.E.A.P., nepromovându-se o concurență reală, cu nerespectarea prevederilor art. 2 din H.G. nr 925/2006”.

În plus, echipa de Audit constată că în cadrul contractului, documentația descriptivă nu este aprobată și înregistrată, nerespectându-se, din nou, legea, mai exact prevederile art. 7 din Legea arhivelor naționale nr. 16/1996.

Mai mult, în dosarul achiziției din contractul încheiat cu S.C. Pricewaterhouse Coppers Audit S.R.L. București nu se regăsește Raportul preliminar și nici observațiile(comentariile) achizitorului, deși se face referire la acestea în Raportul final, care nu este înregistrat, dar este datat în 12 septembrie 2014.

Direcția de Audit a recomandat un control intern privind achizițiile publice și modul de atribuire a contractului cu S.C. Pricewaterhouse Coppers Audit S.R.L. București.

Echipa de audit a precizat că BMB a încheiat un contract cu firma S.C. Pricewaterhouse Coppers Audit S.R.L. București, dar ștampila este de la S.C. Pricewaterhouse Coopers Audit S.R.L. București.

Mai mult, echipa de Audit atrage atenția asupra faptului că prin Procesul verbal de acceptanță a fost acceptat Raportul final și s-a făcut recepția serviciilor, deși acestea nu au fost efectuate conform prevederilor contractului de servicii încheiat cu firma S.C. Pricewaterhouse Coppers Audit S.R.L. București: prestatorul nu-și asumă responsabilitatea pentru acuratețea sau exhaustivitatea informațiilor din raport; una din recomandările privind organizarea aparatului funcțional (Directorul adjunct să coordoneze activitatea Compartimentului de audit) este în contradicție cu prevederile legale, iar în curprinsul Raportului final nu se regăsește o analiză a riscurilor și soluțiile pentru reducerea sau eliminarea riscurilor, deși aceasta este o cerință a documentației descriptive din contract.

BMB a plătit mai mult de 20.000 de euro pentru un manual și consultanță în achiziții publice, deși instituția are un departament de achiziții și, mai mult decât atât,  în anul 2014, au fost cheltuiți bani publici pentru cursuri de achiziții publice pentru 26 de persoane, apoi s-a aprobat externalizarea activității de achiziții publice.

Biblioteca Metropolitană București a încheiat un contract de servicii cu firma SC. IP GO INVENTURES INCORPORATED SRL, care are ca obiect de activitate activități de consultanță pentru afaceri și management. Suma pentru care a fost încheiat contractul este de 95.365,92 lei. Pentru acești bani, firma se obligă să:

– realizeze un manual de achiziții publice pentru BMB: 54.808 lei + TV

– consultanța în achizițiile publice: 22.100 + TVA.

Contractul, AICI

Contractul a fost încheiat în condițiile în care BMB are un departament de achiziții (serviciul Achiziții Publice: Gestiune Imobiliară). Angajații acestui serviciu au fost repartizați în alte departamente, pentru a face loc acestei firme, conform unor surse din cadrul bibliotecii, deși există zeci de salariați care aveau studii în domeniu și au urmat cursuri de specializare plătite chiar în decursul anului 2014.

Contractul de 95.365, 92 lei a fost încheiat pe o perioadă de două luni (noiembrie și decembrie, dar în decembrie nu s-a lucrat, bineînțeles, de sărbători).

Biblioteca Metropolitană achiziționează un manual de achiziții publice cu peste 15.000 de euro, deși există chiar și un manual oficial cu legislație și proceduri, editat de ANRMAP. Chiar BMB deține 21 de titluri editate de diverse instanțe și edituri privind achizițiile publice și procedurile.

Contractul cu firma IP GO a fost prelungit și pentru ianuarie-aprilie 2015, deși în primele luni alea anului nu se fac achiziții.

Direcția de Audit din cadrul Primăriei Capitalei a făcut mai multe precizări legat de ilegalitățile săvârșite de BMB, legate de contractul cu această firmă.

– La contractul cu firma S.C. IP GO INVENTURES INCORPORATED S.R.L. București nu s-a realizat determinarea valorii estimate, nerespectându-se prevederile art. 4, alin. (5), lit. c) din H.G. nr. 925/2006.

– în anul 2014, au fost cheltuite FONDURI PUBLICE pentru cursuri de achiziții publice pentru 26 de persoane, apoi s-a aprobat externalizarea activității de achiziții publice, deși în organigrama aprobată prin H.C.G.M.B. există un serviciu de achiziții publice, astfel nu s-au respectat prevederile art. 5, prinvind „Buna gestiune financiară” din O.G. nr. 119/ 1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv;

– nu a fost promovată concurența dintre operatorii economice la atribuirea contractului, fiind consultat doar un singur ofertant, nerespectându-se legea.

Și aici Direcția de Audit recomandă un control intern privind achizițiile publice și modul de atribuire al contractului.

Mai mult, Direcția de Audit precizează că acest contract încheiat cu IP GO nu are viza C.F.P.P. (control financiar preventiv propriu), nerespectându-se, din nou, legea (prevederile arti. 6, art. 9, art. 10, alin. (2) din O.G. nr. 119/1999).

În plus, conform echipei de Audit contractul cu IP GO nu a fost încheiat în concordanță cu oferta, iar în valoarea contractului este introdusă suma de 54.808 lei, fără TVA, pentru realizarea unui Manual de proceduri de achiziții publice, neprevăzut în referatul de necesitate aprobat.

Direcția de Audit recomandă efectuarea unui control intern privind decontarea unor cheltuieli publice pentru servicii de achiziții publice și de întocmire a manualului din contractul încheiat cu IP GO INVENTURES INCORPORATED S.R.L. București.

Achiziții din bani public făcute cu nerespectarea legii, la BMB

Direcția de Audit au sesizat multe alte nereguli legate de achiziții publice la BMB, fiind implicate multe alte firme, printre care și firma care au efectuat servicii de reparații în cadrul bibliotecii. Concluziile echipei de Audit în legătură cu achizițiile:

– Procedurile operaționale privind activitatea de achiziții publice nu sunt complete, nu descriu în detaliu toate acțiunile ce trebuie întreprinse pentru îndeplinirea activităților de achiziții publice, nu sunt semnate la rubrica verficiat de șeful de serviciu și nu au completate listele de difuzare, nefiind aduse la cunoștința persoanelor interesante – nu se respectă standardul 17 din O.M.F.P. nr. 946/2005;

– Nu există o bază de date actualizată în ceea ce privește furnizorii de produse/ executanții de lucrări/ prestatorii de servicii și prețurile practicate de aceștia, care să ajute la determinarea valorii estimate;

– În afară de achizițiile publice mai sus menționate, unde echipa de audit a constat că nu a fost promovată concurența dintre operatorii economice la atribuirea contractului de achiziții publice, mai sus și alte firme în aceeași situațe:

– A fost consulatat doar un singur ofertant, nerespectându-se H.G. nr. 925/2006 la contractul de servicii încheiat cu S.C. Vepecons S.R.L. Slatina, factura nr. 1.154/ 16.01.2014, emisă de S.C. Saral Expert Consult S.R.L. Târgu Mureș, factura nr. 085/ 19.06.2014, emisă de S.C. Vepecons S.R.L. Slatina, factura nr. 1302/ 24. 11. 2014, emisă de Asociația Profesională a Formării, Standardizării și Evaluării Competențelor „ACEF” București;

– Nu se precizează cum au fost selectați operatorii economice cărora li s-au trimis invitații pentru a participa la atribuirea contractului de achiziție publică și nu s-a consultat catalogul electronic din S.E.A.P., nepromovându-se o concurență reală și nerespectându-se legea la contractul de servicii încheiat cu S.C. Sedinvest Construct SRL București).

– Conform contractului de servicii încheiat cu S.C. Vepecons S.R.L. Slatina au fost achiziționate și plătite servicii de supraveghere a lucrărilor la 5 contracte de lucrări, când în realitate există un singur contract în baza căruia au fost executate lucrări, în 5 locații ale instituției, astfel nu s-au respectat prevederile art. 5 privind „Buna gestiune financiară” din O.G. nr 119/ 31 august 1999.

Conform concluziilor raportului, echipa de Audit a constatat că unele dintre cauzele deficiențelor legate de achiziții publice constau în:

– Determinarea, în mod arbitrar, nu prin calcul, a valorii estimate, exclusiv T.V.A, a achizițiilor publice, cu posibilitatea supraevaluării contractelor de achiziții publice;

– Supraestimarea și majorarea artificială și nejustificată a cheltuielor, ca urmare a lipsei unei evaluări reale a necesităților insituției;

– Posibilitatea estimării, în mod incorect, a valorii unor achiziții publice și a supraevaluării contractelor de achiziții publice;

– Neînregistrarea în Registrul de intrări-ieșiri a multor documente;

– Posibilitatea favorizării unui anume operator economic;

– Posibilitatea folosirii ineficiente a fondurilor publice.

Ilegalități la întocmirea bugetului, la BMB

Direcția Audit a semnalat mai multe nereguli și legate de întocmirea bugetului de către BMB:

– Includerea, de două ori, a propunerilor de buget, în cadrul Notei de fundamentare înregistrată cu nr. 549/ 7.02.2014, a aceluiași tip de serviciu, în articole bugetare diferite și cu sume diferite. Mai exact, la articolul bugetar „Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional”, a fost inclusă ca fiind necesară pentru realizarea serviciilor de „repararea și întreținerea echipamentului informatic (pc + servere)”, suma de 83.080 lei. La articolul bugetar „Reparații curente”, a fost inclusă pentru „repararea și întreținerea echipamentului informatic (pc + servere)”, suma de 161.200 lei.

– La articolul bugetar „Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet” nu s-au specificat necesitățile, în formă detaliată, pe categoriile de cheltuieli vizate a fi asigurate prin următoarele tipuri de servicii:

a. „Servicii de internet” – suma de 161.200 lei
b. „Rețeaua de comunicații” – suma de 161.200 lei.

Direcția Audit mai precizează că, în conformitate cu O.U.G. nr.111/ 2011, privind comunicațiile electronice, termenul „rețea de comunicații electronice” include serviciile de internet, așa că echipa de Audit consideră că valoarea acestui articol bugetar a fost majorată, artificial și nejustificat, cu valoarea de 161.200 lei.

– Includerea nejustificată și fără a se specifica, în mod clar, tipurile de cheltuieli ce se intenționează a fi asigurate prin „servicii IT: consultanță, dezvoltare software, internet și asistență”, în sumă de 19.091 lei, prevăzută la articolul bugetar „Materiale și prestări servicii cu caracter funcțional”. Pentru serviciile de internet au fost incluse cheltuieli și în cadrul articolului bugetar „Poștă, telecomunicații, radio, tv, internet”.

– La capitalul „Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional”, Direcția de Audit a constatat majorarea nejustiicată a prevederilor bugetare propuse, prin înscrierea în mod eronat, de două ori, a sumei de 83.750 lei.

– Lipsa din cadrul Notei de Fundamentare pentru Buget a unei detalieri valorice pe fiecare tip de program/ proiect cultural sprecific Programului de management. Această detaliere trebuia să justifice și să prezinte componența sumei de 645.259 lei de la articolul bugetar „Alte cheltuieli cu bunuri și servicii”.

Membrii echipei de Audit au mai atras atenție, în raport, asupra faptului că în 2014 directoarea Anca Râpeanu a participat la trei evenimente în străinătate, pentru care a fost cheltuită suma de 10.353,87 lei.

Echipa de Audit a semnalat faptul că în 2014, față de anii precedenți, numărul total de manifestări/ evenimente organizate în străinătate a fost similar, numărul de participanți a fost mai mic, dar suma a fost semnificativ mai mare, întrucât cheltuielile cu diurna au fost mai mari.

Florinel Rotaru, fostul director al BMB, este în arest. Florinel Rotaru a cheltuit peste 4,8 milioane lei pentru cărți și manifestări care nu erau necesare. Rotaru se află în arest, iar la audieri foștii angajați ai bibliotecii au făcut dezvăluiri uluitoare. Fostul director are unsprezece capete de acuzare, conform EVZ. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au motivat solicitarea de arestare pentru cinci abuzuri în serviciu, două conflicte de interese și patru falsuri în declarații. Hoțiile lui Florin Rotaru au fost dezvăluite de B365.ro încă din 2012. Mai multe detalii, AICI.

Cookies