Joi, la ora 12.00, Ileana Stana Ionescu şi Sebastian Papaiani, doi mari actori ai scenei româneşti, vor fi recompensaţi, pentru întreaga carieră, cu câte o stea pe Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) din Piaţa Timpului, situată în imediata apropiere a magazinului Cocor din Bucureşti.
Cei doi coloşi ai teatrului autohton vor primi, în cadrul evenimentului, şi câte o stea de aur oferită de Casa de Bijuterii Sabion.
Proiectul cultural „Walk of Fame”, iniţiat şi organizat de Cocor, este realizat în parteneriat cu Teatrul Metropolis şi Primăria Municipiului Bucureşti.