Astăzi, 17 martie, Ilan Laufer, fostul ministru de Afaceri, a suferit un accident. Acesta se află la plimbare cu gemenii săi în centrul Capitalei. În timpul plimbării, acesta a fost accidentat de o șoferită.
Un alt accident cu trotinete în Capitală
Ilan Laufer, fostul ministru al Mediului de Afaceri, a fost implicat într-un accident în această dimineață. Acesta era pe trotinetă în centrul Capitalei împreună cu gemenii săi când a fost lovit de o mașină. Până în acest moment nu a fost depusă nicio plângere, spun surse Antena3CNN.
Potrivit informațiilor, Ilan Laufer și gemenii săi, în vârsta de cinci ani, au ieșit să se plimbe în această dimineață prin București.
La momentul impactului, el a vrut să traverseze o intersecție undeva în zona Berzei. Se pare că tot atunci, de pe altă stradă, a ieșit o șoferiță care se pregătea să intre în intersecție, iar impactul a fost inevitabil.
Femeia, care ar avea aproape 50 de ani, s-a uitat doar în stânga ca să se asigure că nu vine nimeni și, ulterior, să poată să intre în intersecție.
Potrivit surselor Antena3CNN, femeia nu s-ar mai fi asigurat și în partea dreaptă, unde se afla trecerea de pietoni pe care traversa fostul ministru împreună cu gemenii săi.
Cât de mare a fost impactul
Se pare că, în urma impactului, Ilan Laufer a fost lovit la cap. Gemenii au căzut pe asfalt și s-au ales cu răni ușoare.
Au ajuns la fața locului în scurt timp două echipaje SMURD pentru a le acorda primul ajutor, însă nici fostul demnitar, nici gemenii săi nu au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
La data de 17 martie a.c., în jurul orei 08:50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Mircea Vulcănescu nr. 2. Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un accident, în care au fost implicate un autovehicul și o trotinetă electrică.
Din primele date, conducătorul trotinetei electrice, un bărbat în vârstă de 42 de ani, ar fi transportat doi minori pe trotinetă. În urma accidentului de circulație, nicio persoană nu a necesitat transportul la spital pentru îngrijiri medicale.
Având în vedere că au rezultat exclusiv pagube materiale, persoanele implicate au fost îndrumate la Biroul Accidente Ușoare pentru soluționare. Au fost testați ambii conducători cu aparatul etilotest, rezultatele indicate fiind «zero»”, au transmis polițiștii.
Te-ar mai putea interesa și: