IKEA ar putea deschide al doilea magazin în Capitală

de:
05 feb. 2013
0 Afișari
IKEA ar putea deschide al doilea magazin în Capitală

„În momentul de faţă suntem în continuare în fază de prospectare pentru a găsi cel mai potrivit oraș pentru următorul magazin. Ce va pot spune cu siguranţă este că lucrăm la asta, avem un Land Acquisition manager începând din mai 2010, care cu asta se ocupă: prospectează piaţa, caută terenuri. Încă nu am stabilit care va fi orașul: este interesant şi Bucureşţiul, dar şi celelalte orăşe cu peste 300.000 de locuitori din ţară”, a declarast Cornel Oprișan, Retail Manager IKEA România, ca răspuns la informația apărută ieri despre posibilitatea construcției un nou IKEA la Iași, pentru Capital.

Acesta a subliniat că ținta este de a ajunge „mai aproape” de cât mai mulți români și, în acest sens, este posibil să reușească , prin intermediul unui nou magazin, „cât mai curând”. Potrivit unui raport al fondului britanic de investiţii European Convergence Development Company (ECDC), unul dintre acţionarii Era Shopping Park Iaşi, reprezentanții retailerului suedez de mobilier negociază, în prezent, deschiderea unui magazin în cadrul Era Shopping Park din Iași. „Discuţiile cu IKEA sunt în curs, cu o perspectivă pozitivă pentru 2013”, se arată în raportul citat.

Rezultatele magazinului IKEA din România au fost în creștere cu 10,8% față de anul fiscal 2011. 

Cookies