Ignat 2016: Tradiţii de tăierea porcului. Ce simbolizează ziua de 20 decembrie pentru români

de:
19 dec. 2016
16 Afișari
Ignat 2016: Tradiţii de tăierea porcului. Ce simbolizează ziua de 20 decembrie pentru români

Ignat 2016: Tradiţii de tăierea porcului. Ritualul sacrificarii porcului in preajma sarbatorilor Craciunului, aminteste de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) in perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul.

Intr-un moment cum este cel de la cumpana dintre anul vechi si anul nou, se baza pe functia regeneratoare a sacrificiului.

Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce moare, o noua viata se infiripa, aceea a noului an. Si aceasta, pentru ca sacrificiul, ca moarte violenta, lasa liber energiile vitale neconsumate. Din aceste energii neconsumate, cel sacrificat putea reveni la viata, putea renaste.

Dupa ce animalul este sacrificat, pe ceafa acestuia se cresteaza semnul crucii si peste acesta se pune sare, spunandu-se ca numai aaa sufletul porcului va iesi din corp, iar apoi carnea este sortata.

Imediat dupa acest prim ritual are loc un al doilea act ceremonial: impartirea pomenii porcului. Prin traditie, ea se oferea impreuna cu o lumanare aprinsa, celor care au ajutat la taierea porcului, ca si saracilor. Din restul carnii se prepara produsele destinate sarbatorilor de Craciun, Anul Nou si Boboteaza.

Ignat 2016: Tradiţii de tăierea porcului. Totodata, o parte se conserva pentru a fi consumata peste an. Nimeni nu se atinge insa de preparatele din carnea porcului decat dupa ce, in dimineata de Craciun, o parte din ele sunt impartite de femei, in vecini sau la biserica, pentru mortii familiei.

Tot din traditie se stie si faptul ca fiecare parte a porcului sacrificat are diferite puteri miraculoase si foloseste peste an la cate o situatie critica.

Sangele animalului, amestecat cu mei si lasat sa se usuce, este bun pentru afumat copiii cand se sperie sau cand au guturai.

Parul de porc se pastreaza si cu el se afuma copiii atunci cand se crede ca sunt deochiati. Cu el se afuma si adaposturile vitelor, pentru a le proteja de atacul animalelor salbatice.

Untura de la porcul negru este utilizata in vraji, in descantece si pentru prepararea unor leacuri. De asemenea, ea se foloseste si pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor si viteilor.

Grasimea de porc se folosesie pentru calmarea durerilor reumatice, cu ea ungandu-se membrele corpului afectate de boala.

Ignat 2016: Tradiţii de tăierea porcului. Copitele animalului sunt cautate de vrajitoare, pentru a le utiliza in practici de magie neagra, de legat casatoriile, de despartire a cuplurilor etc.

Conform traditiei, cu o seara inainte de Ignat porcii viseaza ca urmeaza sa fie taiati. Astfel, acestia nu mai mananca, nu se mai ingrasa si nici nu mai pun carne pe ei.

Ignat 2016: Tradiţii de tăierea porcului. De regula, la taierea porcului cei milosi din fire nu e bine sa ia parte deoarece porcul moare cu mai mare greutate. Mai mult, carnea va fierbe mult mai greu. Batranii de la tara spun ca dupa ce porcul este taiat, parlit si spalat, se recomanda punerea unei paturi peste el si un copil sa-l incalece. Astfel, anul viitor va fi unul lipsit de boli si plin de bogatii, sanatate si prosperitate.

Pentru ca cei care taie porcul sa fie iertati de uciderea voita a animalului, este bine ca ei sa rosteasca cuvintele: Ignat, Ignat/ Porc umflat, iar înainte de a-l sacrifica sa spuna: Doamne ajuta, sa-l mancam sanatosi.

Tradiţii de Ignat

1. In aceasta zi din fiecare porc taiat i se daruieste o bucata lui Ignat.

2. Femeile piseaza grau ca sa aiba de impartit la Crăciun. Se fac un fel de turte, denumite „Carpele Domnului”, cu miere si nuci care se mananca in ajunul Craciunului.

3. Ignat vindeca porcii de boala rea si tot el este cel care vine sa le anunte moartea si sa le ia sufletele.

4. Cine nu are porc trebuie sa taie macar o gaina.

5. Copii se manjesc cu sange de porc pe frunte ca sa fie rumeni si sanatosi tot anul.

6. Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfeca pentru ca porcii sa nu rame in batatura sau sa rupa rufele peste an.

7. Cine nu taie porcul in aceasta zi, i-l mananca lupul an cocina.

8. Hainele cusute in aceasta zi vor da junghiuri celui care le poarta.

9. Femeile insarcinate respecta cu strictete interdictia de a lucra, de teama sa nu nasca copii cu infirmitati sau labili psihic.

10. In casa este adusa mai intai capatana porcului cu ratul inainte, ca sa mearga bine treaba în gospodarie.

11. Porcul sacrificat nu trebuie vaitat, deoarece se spune ca aceia carora le pare rau de el il supara pe Dumnezeu.

Cookies