ÎCCJ judecă cererea lui Radu Mazăre de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai ușoară

de:
21 mai 2015
0 Afișari
ÎCCJ judecă cererea lui Radu Mazăre de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai ușoară

Pe 19 mai, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a judecat solicitarea de înlocuire a măsurii arestului preventiv în cazul primarului suspendat al Constanţei, Radu Mazăre. După ce părţile, respectiv avocaţii edilului constănţean şi procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au prezentat fiecare punctele de vedere, magistraţii bucureşteni au rămas în pronunţare, scrie realitatea.net.

Potrivit DNA, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.

„Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de Mazăre atât direct, cât și prin intermediul celuilalt inculpat. În perioada 2008-2014, Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului. În același timp, între firma respectivă și instituția publică condusă de Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei — cca 335 milioane de euro”, precizează DNA.

 

Cookies