ȘTIRI

ICCJ a decis rejudecarea dosarului în care s-a stabilit contopirea pedepselor lui Omar Hayssam

Potrivit reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a desfiinţat hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, de contopire a pedepselor, care a fost atacată atât de procurori, cât şi de sirian, şi a trimis cauza spre rejudecare, informează Realitatea.net.

În 30 octombrie, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au stabilit o pedeapsă de 23 de ani şi patru luni de închisoare şi cinci ani interzicerea dreptului de a avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale pentru Omar Hayssam, în dosarele răpirii celor trei jurnalişti, înşelăciunii în cazul „Volvo” şi fraudelor din dosarul cauza „Foresta Nehoiu”.

Decizia magistraţilor Curţii de Apel Ploieşti a fost luată în baza noilor prevederi penale şi în urma sesizării primite de la Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Mărgineni, unde Omar este încarcerat. Hotărârea a fost contestată de Omar Hayssam, dar şi de procurori.

 
 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button